Divizionara C îl are din nou în efectiv pe tânărul fundaș de bandă stângă Migricel Istin, component al echipei încă din sezonul promovării. Fotbalistul a revenit acasă de puțin timp, după câteva luni petrecute în Germania. „A intrat deja în programul echipei, se antrenează, să vedem cum evoluează lucrurile. Mai e de lucru la capitolul pregătire fizică, dar poate compensa prin alte atuuri”, a afirmat antrenorul Cristi Sculici.
În sens opus, arădenii s-au despărțit de atacantul timișorean Alin Ionaș. Fără să marcheze vreun gol pentru „Vladi”, vârful de atac care a mai trecut pe la FCM Reșița sau Millenium Giarmata și s-a mai aflat în curtea Caransebeșului în vară. Jucătorului i s-a pus în vedere că e convocat pentru un meci al echipei a doua, însă nu s-a prezentat, așa că s-a renunțat la serviciile lui.
S-au destins în Cupă
Altfel, mai mulți componenți ai primei echipe au jucat în această după-amiază la „satelit”, în Cupa României, faza județeană. Portarul Mitrea și jucătorii de câmp Rada, Stănaia, Ban și Rus au fost pe teren o repriză împotriva Voinței Mailat, iar Cristi Sculici s-a declarat mulțumit de prestațiile lor. „Au jucat bine, la pauză i-am scos, iar din efectivul primei echipe doar Ștefan a mai intrat”, a povestit tehnicianul. Vladimirescu s-a impus cu 9-0, Mailatul aliniind o echipă formată din juniori. A fost prilejul bun pentru Cipri Rus să-și regăsească pofta de gol, golgeterul stagiunii trecute reușind să înscrie. Celelalte opt goluri le-au semnat A. Purece, Lăsculescu, Cherciu, Ștefan (2), Tudoroiu, Onețiu și Dobai.
Nu mai vor excursii
Încă fără victorie în campionatul 2012-2013, Vladimirescu se pregătește pentru deplasare la Jiul Rovinari. Arădenii vin după o etapă liberă și speră să fi trecut de pasa neagră din debut. „Am văzut echipa adversă, putem câștiga, dar cu condiția să marcăm. Depinde decât de concentrați vom fi la finalizare. Sper să nu facem doar o excursie”, a conchis Cristi Sculici.
Sursa: Sport Arad