Alin Ionaș ar putea reveni la Reșița după aventura din Germania

Alin Ionaș ar putea reveni la Reșița după aventura din Germania

Atacantul timișorean s-a întors în țară după ce a fost legitimat în returul sezonului trecut la VfR Neumunster în Regionalliga Nord. Alin Ionaș are oferte de a merge în Serbia dar și de a reveni la FCM Reșița, formație pentru care a mai evoluat în urmă cu doi ani.

Ionaș (22 de ani) a avut parte de prima experiență în afara țării în sezonul trecut. S-a clasat cu VfR Neumunster pe locul 6 în eșalonul al patrulea din Germania, dar nu a reușit să bifeze foarte multe partide din cauza unei probleme medicale. Jucătorul crescut la CFR Timișoara a revenit în țară vara aceasta și a evoluat deja într-un joc amical pentru rosso-neri împotriva Ripensiei (foto).

Pleacă un golgheter, vine altul?

AFCM Reșița e de altfel una dintre variantele sale în noul sezon în condițiile în care a mai evoluat pe arena „Mircea Chivu” în sezonul 2011-2012. Atunci a fost cel mai bun marcator al echipei, cu opt goluri în tur, după care a mers la Giarmata. Rosso-nerii au nevoie să-și asigure un nou atacant deoarece golgheterul actual, Marius Staicu, ar putea părăsi Valea Domanului. Vârful bănățean are însă și varianta de a merge din nou „afară”, de această dată mai aproape, în campionatul sârbesc.

„A fost o experiență bună în Germania, au condiții foarte bune și seriozitatea e maximă. Eu aș reveni oricând la CFR dar vreau să joc mai sus. Îmi pare rău pentru că echipa nu merită să fie doar în Liga a IV-a”, Alin Ionaș

 

Articol de Cornel BIHOLARI (BanatSport)

Pe aceeași temă