Achiziționat de FC Academica Clinceni după ce campionatul din Liga 2 începuse deja, Gabriel Matei a reușit în cele trei luni pe care le-a petrecut sub comanda lui Laszlo Balint să joace din nou constant, să prindă încredere după transferurile ratate la Steaua și FC Brașov și să viseze din nou la fotbalul de performanță. Fundașul de 25 de ani a evoluat de 14 ori pentru ilfoveni în prima parte a campionatului, a înscris de două ori și a atras atenția unui club din Liga 1, îndeplinindu-și astfel obiectivul pe care și-l impusese atunci când a acceptat propunerea managerului Bogdan Apostu de a juca în eșalonul secund.
Gabi Matei nu va mai juca la Clinceni din 2016, a acceptat oferta Petrolului, acolo unde va merge liber de contract, și se va afla în fața unei noi provocări în Liga 1, să-i ajute pe ploieșteni să scape de retrogradare. Matei a mai jucat în primul eșalon pentru Internațional Curtea de Argeș, Pandurii, Steaua și FC Brașov.
Înainte de a se despărțit de FC Academica Clinceni, mijlocașul a acordat un interviu în care a vorbit despre scurta perioadă petrecută la clubul ilfovean. Interviul a fost postat pe pagina de Facebook a grupării din Clinceni.
– Clinceni, liga a doua față de Steaua, cupe europene. Te-ai simțit departe de luminile rampei?
– Nu m-am simțit departe de luminile rampei, pentru că am știut motivul pentru care am ales Clinceniul. Anume să joc cât mai multe meciuri, să joc bine, să revin la un nivel mai înalt.
– În momentul în care ai acceptat să semnezi cu Clinceniul, pe un contract incomparabil mai mic decât cel de la Steaua, te-ai gândit că-ți poți relansa cariera?
– Acesta a fost singurul motiv pentru care am semnat cu această echipă. Știam că pentru moment nu pot avea pretenții financiare prea mari.
– Crezi că ai făcut un sezon de toamnă bun? Putea fi mai bun?
– Mereu e loc de mai bine. Dar cred că a fost un sezon de toamnă bun atât pentru mine, cât și pentru echipă.
– Se vede clar că-ți place atacul. Nu te tentează să te reprofilezi pe un post mai ofensiv?
– Mă simt foarte bine pe postul meu, de fundaș dreapta, dar la nevoie pot evolua și ca mijlocaș lateral.
– Uneori pari nervos pe teren. De ce și pe cine?
– Nu sunt nervos, sunt doar un pic mai impulsiv. Îmi place să dau totul pe teren. De aici poate și impresia de nervozitate.
– În perioada petrecută la Steaua, ce te-a impresionat cel mai mult?
– Steaua e un subiect închis pentru mine, nu vreau să discut despre acea perioadă.
– Ce-i mai trebuie echipei din Clinceni ca să se bată cu mai multe șanse la promovare?
– La Clinceni, pentru a discuta despre promovare, esențială e siguranța financiară. În rest, s-a văzut că echipa a jucat foarte bine în acest sezon de toamnă. Mulți nu s-ar fi așteptat să avem un sezon atât de bun.
– Cine e persoana care ți-a influențat cel mai mult cariera?
– Nu e vorba despre o singură persoană. Este vorba despre familia mea.
– Ce regreți cel mai mult din traseul tău în fotbal?
– Accidentările și faptul că n-am reușit să mă impun la Steaua. Dar, cum se zice, „tot răul spre bine”!
– Dacă ar fi să dai timpul înapoi cu cinci ani, să zicem, ce-ai face?
– Eu sunt omul care trăiește în prezent și în viitor, nu trăiește din trecut. Deci chiar nu pot răspunde la această întrebare.
– Ce mesaj ai de transmis celor care citesc acest interviu?
– Sărbători fericite și multă sănătate!
2 goluri a dat Gabi Matei în cele 14 meciuri pe care le-a jucat la FC Academica Clinceni
Foto: Cătălin NIȚU