Întăririle sosesc greu la UTA, Marțian le-ar putea grăbi!

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 12 Feb. 2013, 11:47 Actualizat: 12 Feb. 2013, 11:48 Bursa transferurilor
Întăririle sosesc greu la UTA,  Marțian le-ar putea grăbi!

„Bătrâna Doamnă” a trecut la două antrenamente pe zi din această săptămână, cu jucătorii în postura pieselor de sacrificiu. Neplătiți de aproape patru luni, utiștii trag de ei pentru vremuri mai bune. Teoretic, acestea ar trebui să sosească cât de curând, însă atâta timp cât există doar promisiuni (încă) neonorate, neliniștea este evidentă în rândul fotbaliștilor. Chiar și așa, aceștia încearcă să răspundă cum pot mai bine solicitărilor staffului tehnic, care, de luni, este din nou aproape complet odată cu revenirea în iarbă a lui Adrian Falub și Marius Suller. Încă absentează Dan Țapoș, dar oricum antrenorul cu portarii nu ar avea prea mult de lucru atâta timp cât la dispoziția clubului mai este doar Andrei Cioară.

Față de finalul săptămânii trecute, a apărut un singur fotbalist nou. El se numește Johnson, are 24 de ani, evoluează ca fundaș central și, ca restul jucătorilor de culoare sosiți în ultimele zile la Arad, este propus la UTA de impresarul Mihai Joița. Cel puțin la primul antrenament al zilei au absentat motivat Matei, Bîrză și Lazea, în timp ce argentinianul Laso este încă pe drum. El a ajuns luni în Italia, fiind așteptat de marți la antrenamentele echipei.

Din câte se pare, doar Adrian Voiculeț va începe pregătirile alături de utiști în aceste zile și asta pentru că „oficialii” arădeni au rețineri în a aduce fotbaliști noi, atâta timp cât nu au ce să le ofere nimic concret. Optica s-ar putea schimba de joi încolo, adică odată cu sosirea lui Adrian Marțian la Arad și intrarea primilor bani în contul clubului. Dacă acest lucru se întâmplă, UTA va înregimenta rapid fotbaliștii de care are nevoie, căci lista cu întăririle e făcută demult și chiar discutată cu cei în cauză. Totodată, se așteaptă fixarea cantonamentului din Antalya, ce ar trebui să debuteze cel mai târziu la începutul săptămânii viitoare.

Sursa: Sport Arad

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 12 Feb. 2013, 11:47 Actualizat: 12 Feb. 2013, 11:48 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă