Stafful tehnic „textilist” a scos la încălzire 12 fotbaliști înainte de primul fluier al partidei de la Debrecen. Până la urmă, Guy Pellet a pierdut lupta pentru titularizare pe banda dreaptă cu Patrice Feussi, fostul internațional de juniori al Franței intrând pe gazon din primul minut al părții a doua. Din păcate pentru el, Pellet a greșit decisiv la ceea ce avea să fie golul succesului maghiar și asta pentru că a comis fault de penalty, după ce tot el pierduse ușor mingea în fața unui adversar.
„A greșit, se mai întâmplă, dar eu cred că la vârsta sa este un fotbalist interesant. Are execuții destul de bune, tactic are unele probleme ce se pot remedia”, a spus Adrian Falub despre fotbalistul care peste patru zile împlinește 21 de ani și care i-a pus mingea pe cap lui Miron la ultima ocazie a amicalului de la Debrecen.
Tehnicianul „alb-roșiilor” a vorbit în două cuvinte și de prestația celorlalți doi francezi testați în Ungaria, goal-keeperul Matjias și mijlocașul Tabillon. „Portarul nu a greșit la niciun gol, pare bunicel. Are un joc de picior bun, mai rămâne să-l vedem la lucru. Nu sunt un specialist să-mi dau prea mult cu părerea. Și pe mijlocaș mai vreau să-l testez, dar, la prima vedere, nu este peste ceea ce avem deja în echipă”, a precizat Falub.
În ceea ce-i privește pe franncezii la care a renunțat deja, fundașii Johnson și Bisse și atacantul Ouattara, „principalul” arădenilor e sigur: „Avem jucători mai buni și mai pregătiți pe posturile lor”.
Vorbind despre sistemul de joc ce a funcționat la parametri buni și împotriva celor de la Debrecen, Adrian Falub consideră că Voiculeț este unul dintre fotbaliștii ce s-ar putea integra rapid în echipă. „Echipa întotdeauna a creat, a dus mingea în fața porții, dar până nu am avut un vârf ca Silvășan, am dat destul de greu goluri. Și Voiculeț se încadrează în categoria atacanților de valoare, care au simțul porții și căruia, din câte se pare, îi priește Aradul. Cel puțin în ultimii doi ani nu a prea dat goluri la alte echipe, dar la UTA a fost fost golgheter. Oricum, mai are și el mult de lucru cel puțin la capitolul fizic, plus că am mai avea nevoie de încă un atacant de careu”, a adăugat antrenorul „Bătrânei Doamne”.
Sursa: Sport Arad
Foto: dvsc.hu