Hotoboc și Surugiu, primele veniri în Zăvoi!

Hotoboc și Surugiu,** primele veniri în Zăvoi!

Patronul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Cătălin Rufă, s-a înțeles verbal cu doi jucători liberi de contract, mijlocașul lateral Olivian Surugiu (22 ani) și portarul Dumitru Hotoboc (34 ani).

Surugiu a jucat până în vara trecută la Petrolul, de unde a plecat liber de contract, iar în returul sezonului trecut s-a pregătit în Zăvoi. CSM nu l-a putut legitima în tur, deoarece Surugiu nu și-a înregistrat actele la FRF, motiv pentru care a fost nevoit să stea pe tușă o jumătate de an.

Portarul Hotoboc a bătut și el palma cu șefii CSM-ului și va veni la reunirea echipei. Deși nu se încadrează în tiparul tinereții echipei vâlcene, antrenorul Tudor l-a dorit pe Hotoboc în încercarea de a acoperi cel mai deficitar post al echipei.

La capitolul plecări sunt deja două certitudini, mijlocașul Vizitiu și portarul Toma, care își vor rezilia amiabil contractele. Tomozei și-a depus memoriu cerând să devină liber de contract, dar șefii CSM-ului dau asigurări că nu se va întâmpla acest lucru.

„Hotoboc și Surugiu vin sigur, sunt doi jucători care ne pot ajuta. Eu sper să mai aducem jucători, ne trebuie neapărat un fundaș dreapta și un atacant. În cazul în care vom reuși să mai aducem, este posibil să mai renunțăm și la alți jucători care au dezamăgit. Până acum, ne despărțim sigur de Vizitiu și Toma. Tomozei cu siguranță nu pleacă liber, este plătit” a spus antrenorul Laurențiu Tudor.

Altfel, CSM se va reuni pe 21 ianuarie, în Zăvoi.

Articol scris de Adi Georgescu

Pe aceeași temă