Hadăr a semnat cu FC Bihor! „Sperăm să dea cât mai multe goluri”

28 Feb. 2012, 18:15 Bursa transferurilor
Hadăr a semnat cu FC Bihor!**

După ce s-a pregătit în această iarnă cu FC Bihor, jucătorul Adrian Hadăr a ajuns la un acord cu clubul orădean, semnând un contract valabil până în vară.

Adrian Hadăr evoluează pe postul de atacant, are 22 de ani și 1,92 m înălțime. El provine de la Arieșul Turda, acolo unde, în turul de campionat a evoluat în 9 partide, dintre care în 6 a fost titular, înscriind și un gol.

Din păcate, tânărul atacant a suferit în această iarnă o accidentare la nas, care l-a ținut o perioadă departe de pregătirea „roș-albaștrilor”, însă pe finalul cantonamentului din Ungaria el a revenit, fiind folosit de antrenor în ultimul joc, cu ucrainenii de la FC Retro.

„Sper să se integreze cât mai bine în echipă și să-și revină după accidentarea la nas. Sperăm să dea cât mai multe goluri, prin care să ajute echipa să câștige”, a declarat președintele clubului orădean, Șerban Morcan.

Într-o altă ordine de idei, există posibilitatea ca miercuri FC Bihor să susțină un joc la Valea lui Mihai, în compania formației locale, Unirea, din liga a III-a. O decizie finală în acest sens urmând a se lua astăzi, în funcție de starea terenului.

Meciul de sâmbătă, de la Salonta, al „roș-albaștrilor”, cu FC Maramureș, ultimul dinaintea returului, va avea loc cu certitudine însă, fiind programat pe terenul sintetic al bazei Liberty, cu începere de la ora 12.

Sursa: FC Bihor

28 Feb. 2012, 18:15 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă