Venit în această vară la Slatina cu intenția de a evolua pentru Alro, jucătorul de bandă Petre Goge s-a văzut pus în situația de a începe pregătirile cu o altă echipă, FC Olt. Goge spune că este dispus să semneze un contract cu noua formație a județului dacă va rămâne valabilă înțelegerea la care ajunsese cu oficialii aluminiștilor.
„Am vorbit cu domnul președinte Gheorghe Constantin și a zis că o să discute cu cei de la FC Olt, iar în două zile îmi dau răspunsul. Rămân aici dacă mi se acceptă condițiile pe care eu le discutasem cu Jane Nițulescu. Dacă va fi așa, o să semnez pe un an. Cunosc mulți jucători cu care am jucat la Alro, dar nu e problema de integrare în lot, pentru că dacă ești jucător de valoare te integrezi oriunde. Bineînțeles, dacă nu ai mai jucat cu ceilalți băieți, e nevoie de ceva timp”, a spus fostul fotbalist al celor de la FCM Târgu Mureș pentru Olt TV.
Înainte de a ajunge în Ardeal, Petre Goge a evoluat pentru Alro Slatina în returul ediției de campionat 2010-2011.