Goge va semna cu Alro!

Goge va semna** cu Alro!

Oficialii echipei de eșalon secund
Alro Slatina sunt pe cale de a perfecta un nou transfer. Fotbalist
ce a evoluat pentru Unirea Urziceni, Petre Goge este așteptat mâine
să semneze un contract cu gruparea de la malul Oltului.

„Am discutat cu Goge și
ne-am înțeles. Mâine vine să semneze cu noi pe șase luni. Este un
jucător născut în 1991, care poate evolua pe partea stângă, atât ca
fundaș cât și ca mijlocaș”
, a spus președintele
executiv al celor de la Alro, Jane Nițulescu.

Se negociază și cu
Iordache

Fostul fotbalist al echipelor
Universitatea Craiova și Pandurii Târgu Jiu, Ilie Iordache, ar
putea ajunge în această iarnă la gruparea de Liga a II-a Alro
Slatina.

Președintele executiv Jane
Nițulescu spune că a purtat discuții cu jucătorul și așteaptă un
răspuns din partea acestuia în cursul zilei de mâine.
„Am vorbit cu Ilie Iordache. El a spus că este posibil
să ajungă la o echipă din Ucraina. Dacă nu va rezolva nimic acolo,
poate veni la noi”
, a declarat Nițulescu.

Amicalul cu Juventus
a fost anulat

Programat mâine după-amiază, jocul
de verificare în care Alro Slatina ar fi trebuit să întâlnească
formația Juventus București nu se va mai disputa.

Condițiile meteorologice
nefavorabile i-au determinat pe oficialii celor două echipe să ia
decizia de a anula întâlnirea. „Am discutat cu Chița,
antrenorul lor, și i-am spus că la Slatina nu se poate juca din
cauza zăpezii. În aceste condiții jocul nu-și mai atingea
scopul”
, a spus președintele executiv al celor de la
Alro, Jane Nițulescu.

Sursa: gazetanoua.ro

Pe aceeași temă