FC Panciu a mai perfectat un transfer, după cele ale lui Andrieș
și Feraru (ambii aduși de la Cetatea Suceava). Eduard Bica (20 de
ani) este mijlocaș dreapta și a evoluat în turul sezonului la
echipa de liga a doua, Dunărea Galați.
Jucătorul s-a antrenat în ultima perioada cu gruparea pănceană, a
evoluat în testul de verificare susținut de pănceni cu FCM Onesti
și s-a înțeles asupra contractului pe care îl va avea la gruparea
vrînceană.
„Gata cu transferurile. Am adus trei fotbaliști buni,
pe care îi doream. Jucătorii echipei noastre și-au primit luni
salariile aferente lunii ianuarie, iar perioada de pregătire
decurge bine, cei trei antrenori (n.r. Sorin Haraga, Damian Băncila
și Dănuț Bolocan) având rolul de a-i pregati cât mai bine pe
fotbaliști pentru returul ligii a treia”, a declarat
Florin Stoica, președintele clubului FC Panciu.
În programul echipei păncene se află două meciuri amicale, pe 10
februarie și pe 13 februarie, acasă cu CSM Rm. Sarat.
Articol scris de George
Dumitru