Foresta s-a despărțit de unul dintre jucătorii experimentați din lot. Modul în care și-a cerut primele restante a nemulțumit conducerea. „Nu le putem achita, pentru că nu le merită”

Foresta Suceava s-a despărțit de jucătorul Cornel Căinari (31 de ani). Informația rezilierii contractului a fost confirmată de președintele Andrei Ciutac. Din câte se pare, nemulțumirile au plecat de la anumite cerințe ale jucătorului. Concret, Cornel Căinari a cerut două prime pe care trebuia să le primească încă din turul campionatului, dar nu s-a înțeles cu conducerea.

Cele două părți nu au ajuns la un consens, astfel că, ulterior, s-a semnat rezilierea înțelegerii.

„Nu mai este cale de întoarcere. Am reziliat contractul pentru că nu am fost de acord cum a pus el problema. Jucătorii au luat două salarii și două prime înaintea meciului de la Liești (n.r. – primul oficial din retur, singurul desfășurat în 2020 și cedat cu 1-3). Mai au două prime restante de la victoriile cu Fălticeni și Rădăuți. Dacă ar fi câștigat la Liești, ar fi primit și acele prime restante. Căinari a cerut acele prime, dar, deocamdată, nu le putem achita, pentru că nu le merită. Și este valabil pentru toți jucătorii”, a precizat Andrei Ciutac, citat de Gazeta de Suceava.

Căinari a semnat cu Dante Botoșani

Cornel Căinari a reacționat și el pe pagina personală de Facebook: „Mulțumesc Foresta Suceava. A fost o decizie grea pe care a trebuit să o iau în acest moment, dar viața merge înainte. Le doresc multă baftă băieților, celor din staff și conducerii clubului, dar și publicului sucevean. Multă baftă spre Liga a II-a.”

După despărțirea de Foresta, Căinari a semnat cu Dante Botoșani, liderul autoritar al Ligii a 4-a Botoșani. „M-am întâlnit cu conducătorii Forestei, ne-am strâns mâinile și ne-am despărțit pe cale amiabilă. Nu mi-a fost ușor să mă despart de băieți, a fost o decizie grea de luat. Cei de la Botoșani m-au dorit însă foarte mult și m-au convins până la urmă cu argumentele lor, prezentându-mi un proiect deosebit de ambițios, primul obiectiv fiind, desigur, promovarea în eșalonul al treilea. Pe de altă parte, am ajuns la 31 de ani și trebuie să mă gândesc și la viitor. Fiind absolvent al facultății de educație și fizică și sport, intenționez să mă pregătesc cum trebuie și să particip la examenul de titularizare în învățământ, care va avea loc la vară”, a declarat Cornel Căinari pentru Monitorul de Suceava.

În cariera sa, Cornel Căinari a evoluat pentru Sporting Suceava, Rapid CFR Suceava, SC Bacău, Bucovina Pojorâta, Știința Miroslava și Aerostar Bacău.

Foresta Suceava este pe locul secund în Seria 1 a Ligii 3, la 7 puncte de primul loc, Aerostar Bacău, după 16 etape. Echipa lui Petre Grigoraș a început anul cu o înfrângere, 1-3 în deplasare cu Sporting Liești (locul 10).

FOTO: Foresta Suceava și Facebook Cainari Cornel

 

 

Pe aceeași temă