După mijlocașul Hamed Kone (27 ani) și portarul Răzvan Petrariu (20 ani), FC Voluntari a bifat al treilea transfer de la promovarea în Liga 1. Echipa ilfoveană l-a convins pe croatul Sasa Novakovic (24 ani) să semneze un contract valabil pe doi ani.
Novakovic va rămâne astfel în Liga 1 după ce în returul sezonului recent încheiat a jucat pentru FC Brașov. Fundașul central de 24 de ani și cu o înălțime de 1,91 metri a evoluat pentru „stegari” în 16 meciuri, în 15 dintre ele ca titulat, în această perioadă înscriind și un gol.
În altă ordine de idei, fostul atacant golgheter al lui FC Brașov, Marian Constantinescu, a semnat pe doi ani cu Concordia Chiajna. Transferul acestuia naște controverse având în vedere că brașovenii sunt acuzați că au primit bani de la Chiajna pentru a nu pierde cu Gaz Metan Mediaș în ultima etapă a Ligii 1.