Oficialii clubului FC Olt Slatina au transferat un mijlocaș de 19 ani de la Dinamo, care în sezonul trecut a evoluat în Liga a II-a pentru satelitul clubului. Mijlocașul Cristi Ciobanu este jucătorul grupării slătinene, parafarea înțelegerii făcându-se zilele trecute.
Mijlocașul de bandă Cristi Ciobanu a efectuat aproape toată perioada pregătirii cu divizionara secundă FC Olt, însă, de câteva zile, este cu acte în regulă jucătorul clubului slătinean.
Tânărul fotbalist vine din „Ștefan cel Mare”, în vară, disputând finala Campionatului Național de juniori A. „Am semnat cu FC Olt, mă simt bine, băieții m-au primit bine, m-am integrat în echipă. Orice fotbalist trebuie să accepte concurența și să lupte pentru postul lui, concurență există, așa trebuie să fie la orice echipă cu pretenții”, a declarat mijlocașul de 19 ani, Cristi Ciobanu.
„Nu vreau să mă întrec în declarații, vreau să demonstrez”
Întrebat despre șansele pe care le are să prindă un loc în unsprezecele de start, tânărul jucător a precizat: „Deocamdată nu vreau să mă întrec în declarații, vreau să demonstrez. Dacă antrenorul mă vede în primul unsprezece, voi juca, dacă nu, mă voi pregăti pentru a prinde un loc în formula de start”.
Jucătorul de bandă a început fotbalul la Sporting Câmpulung. Cristi Ciobanu a evoluat în amicalele verii susținute de divizionara secundă FC Olt Slatina. Mijlocașul poate evolua în ambele benzi, însă, a fost utilizat mai mult pe flancul drept.
Oficialii clubului sunt convinși că juniorii sosiți în această vară vor cunoaște o ascensiune rapidă. În urmă cu doi ani, Nicușor Bancu debuta în eșalonul secund la 19 ani, iar acum este un jucător indispensabil pentru FC Olt Slatina.
Sursa: Gazeta nouă