FC Argeș și-a prezentat achizițiile pentru noul sezon. Ce au spus noii jucători ai lui Emil Săndoi

FC Argeș și-a prezentat astăzi, într-o conferință de presă care a avut loc la stadionul „Nicolae Dobrin”, cele cinci achiziții realizate în această vară. Alături de aceștia, clubul alb-violet a adus în lotul primei echipe și doi tineri de la grupa pregătită de foștii interimari Augustin Eduard și Paul Ciobanu. Emil Săndoi se va baza pentru startul noului campionat pe 23 de fotbaliști.

Gruparea piteșteană i-a transferat în perioada precompetițională pe portarul Andrei Ureche (ex Academica Clinceni), fundașii centrali Raul Hreniuc (ex Academica Clinceni), Grigore Turda (ex Pandurii Târgu Jiu), Costinel Gugu (ex CS Mioveni) și mijlocașul Alin Buleică (ex.Concordia Chiajna). În afară de cei cinci nou-veniți, Săndoi i-a promovat de la echipa de Juniori A pe fundașul stânga Alexandru Borțosu și pe mijlocașul ofensiv Adrian Udrea.

Sâmbătă, de la ora 11:00, FC Argeș debutează pe pe teren propriu în noul sezon al Ligii 2, cu CS Balotești.

Declarațiile noilor achiziții:

Andrei Ureche: „Sunt fericit că am ajuns aici. FC Argeș este un club mare, cu jucători de valoare. Antrenorul Emil Săndoi are o experiență foarte mare. Prin venirea mea la Pitești, sper să ajut cât mai mult echipa și să avem rezultate cât mai bune”.

Raul Hreniuc: „Sunt fericit că am ajuns aici. Am venit la o echipă cu mare tradiție, cu suporteri minunați. Sper să începem sezonul cât mai bine, iar la finalul campionatului să fim cât mai sus în clasament”.

Grigore Turda: „Sunt bucuros că am venit la un club de mare tradiție unde oamenii sunt alături de echipă. Sper ca în acest an să îndeplinim obiectivul și să terminăm campionatul cât mai sus”.

Alin Buleică: „Vreau să vă mulțumesc pentru că v-ați gândit la mine. Am ajuns la un club de mare tradiție. Îmi doresc să avem rezultate cât mai bune și să terminăm campionatul pe un loc pe podium”.

Costinel Gugu: „Mă bucur că am venit la un club de tradiție așa cum au spus și colegii mei. Pe majoritatea colegilor îi cunoșteam. Le mulțumesc frumos pe această cale pentru că m-au primit bine și sperăm să avem rezultate cât mai bune. Ne dorim un an cât mai bun și o clasare în fruntea clasamentului”.

Alexandru Borțosu: „Sunt foarte fericit că am ajuns la un club de tradiție și îi mulțumesc domnului profesor că a avut încredere în mine. Sper să am evoluții cât mai bune iar la finalul sezonului să fim pe un loc cât mai bun în clasament”.

Adrian Udrea: „Și eu sunt foarte fericit că am fost promovat la echipa de seniori a clubului FC Argeș. Mulțulesc domnului profesor că a avut încredere în mine. Sper să nu dezamăgesc și să am evoluții cât mai bune”.


 

În plus, FC Argeș a făcut și poza de grup pentru prima parte a sezonului 2018-2019:

Rândul de jos (de la stânga la dreapta): Valentin Melu (masor), Andrei Tofan, Dorinel Oancea, Raul Costin, Dragoș Șerban (director executiv), Vasile Buhăescu, Ionuț Năstăsie, Alin Buleică, Ionuț Șerban, Bogdan Tudose (masor);

Rândul din mijloc (de la stânga la dreapta): Dan Didiță (preparator fizic), Vasile Popa (director sportiv), Vali Năstase (antrenor secund), Bogdan Vișa, Octavian Popescu, Nicușor Grecu, Andrei Ureche, Cătălin Stan, Emil Săndoi (antrenor principal), Dumitru Hotoboc (antrenor de portari), Gabriel Alexe (organizator de competiții), Sorin Roșu (magazioner);

Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Adrian Udrea, Alin Popa, Raul Hreniuc, Andrei Panait, Andrei Nilă, Dănuț Șerbănică, Cătălin Barbu, Costinel Gugu, Grigore Turda, Sorin Tăbăcariu, Alexandru Borțosu.

Pe aceeași temă