EXCLUSIV | Primii doi jucători care pleacă de la Ripensia. Unul e piesă de bază în echipa lui Pelici. Ambii ar putea ajunge la o rivală din Liga 2

Autori: Anda DELIU, Marius ANGHEL Publicat: 06 Dec. 2019, 13:23 Actualizat: 06 Dec. 2019, 16:05 Bursa transferurilor

Contrar cutumelor, Ripensia a avut banchetul de final de an, deși echipa are sâmbătă meci la SCM Gloria Buzău, în etapa a 21-a a Ligii 2. La petrecerea organizată miercuri au fost toate bune și frumoase, tort de ciocolată cu căpșuni, iar patronul a prezentat placheta primită de vechea Ripensiei la cucerirea primului titlu. Totuși, în perioada următoare, fanii vor primi o veste care nu le va încălzi prea multe sufletele. Plecarea a doi jucători este deja certă din informațiile Liga2.ro, iar unul dintre ei este foarte apreciat de suporteri.

Cei în cauză sunt mijlocașul Adrian Zaluschi și atacantul Marius Fotescu.

Adrian Zaluschi și-a încheiat contractul cu Ripensia

Ei bine, după ce clubul l-a trimis pe Zaluschi la recuperare la Belgrad, la celebra Marijana, jucătorul tocmai și-a terminat contractul cu ripensiștii. Nu este prima dată când acest lucru se întâmplă la Ripensia, unde și Mediop Ndiaye avea un contract care se termina într-o iarnă, la mijlocul sezonului.

Ajuns la 30 de ani, Zaluschi va schimba iarna aceasta echipa, iar, din sursele Liga2.ro, Dunărea Călărași ar putea fi destinația sa. În cariera sa, mijlocașul central a trecut pe la Poli Timișoara, ACU Arad, Milenium Giarmata, UTA, Ripensia și ACS Poli, unde a avut un împrumut pe jumătate de sezon.

În acest sezon, din cauza accidentării, Adrian Zaluschi a evoluat în doar 9 meciuri și a marcat 3 goluri. În ediția trecută a Ligii 2 a avut 29 de prezențe, fără să înscrie.

Marius Fotescu a cerut și a obținut rezilierea contractului

În ceea ce-l privește pe Marius Fotescu, extrema de 24 de ani a cerut rezilierea contractului. Constănțeanul a venit în vară la Ripensia, după ce Farul a renunțat la serviciile sale.

La seniori, Fotescu a jucat la Wormatia Worms (Germania), Axiopolis Cernavodă și Farul, înainte de a veni la Ripensia. Pentru timișoreni are 15 prezențe, între care în doar opt a intrat ca titular, și a marcat un gol.

Atât despre Zaluschi, cât și despre Fotescu, în fotbalul timișorean și, inclusiv, la club, se vorbește că ar urma să semneze cu Dunărea Călărași.

Ripensia își încheie meciurile din acest an sâmbătă, pe terenul echipei SCM Gloria Buzău, cu un joc care începe la ora 11:00. Gloria e pe locul 11, cu 27 de puncte, iar Ripensia e pe locul 14, cu 23 de puncte.

Articol scris de Anda DELIU

Autori: Anda DELIU, Marius ANGHEL Publicat: 06 Dec. 2019, 13:23 Actualizat: 06 Dec. 2019, 16:05 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă