Noul format al Berceniului, în care Dinamo s-a implicat cu un număr însemnat de jucători, pare să dea rezultate bune. Astfel, după 2-0 cu Axintele, gruparea condusă din această iarnă de Silviu Ion a învins miercuri cu 6-4 pe conjudețeana CS Tunari. Eroul meciului a fost noul venit Andrei Enciu, care a înscris de patru ori în poarta adversă. Pe lista marcatorilor a mai apărut și fostul jucător al Vasluiului, Mareș.
Dobrosavlevici a ajuns la Berceni
În meciul de miercuri, în echipa gazdelor a apărut în repriza a doua și fostul jucător al Fortunei, Alin Dobrosavlevici, devenit liber de contract după ce și-a reziliat înțelegerea cu formația prahoveană. Tot la nivel de noutăți în tabăra echipei de Liga 2, trebuie remarcată revenirea lui Pivniceru, care a jucat titular în premieră în amicalele Berceniului din acest an. Jucătorul care va împlini 26 de ani pe 29 martie s-a recuperat după o lungă accidentare și a revenit pe teren de la amicalul cu Axintele, în care a intrat în repriza secundă.
VEZI O GALERIE FOTO DE LA MECIUL ACS BERCENI – CS TUNARI 6-4
Următorul amical al Berceniului va avea loc azi, de la ora 15, când se va duela cu Voința Snagov, pe terenul propriu.
ACS BERCENI – CS TUNARI 6-4 (3-1) Enciu 4, Mareș, E. Nicu / Cr. Panait 2, Vleoangă, G. Constantin
Berceni: Vl. Ignat – Zapo, C. Sandu, M. Popescu, C. Mihai – Jugaru, Pivniceru – Scărlătescu, A. Pătrașcu, R. Văduva – Enciu
Au mai jucat: Meilă – L. Cristea, V. Lică, R. Gheorghe, Dobrosavlevici, E. Nicu, Mareș, Ciuică, Fl. Niță, Andrei Radu, Cătălin Radu, Minea, C: Ionică.
Antrenor Silviu Ion
CS Tunari: Craiu – M. Gheorghe, Pleșa, R. Drăgan, Iosofache – E. Vlad, Șelaru – C. Anghel, L. Novac, Ciocănaru – Cr. Panait
Au mai jucat: Cr. Frunză, Vleoangă, Simion, Socol, Păun, Vișinoiu, G. Constantin
Antrenor Virgil Nițoi
Articol și foto de Mihai ANDRIEȘ