Elek Szemely, noul antrenor secund al Mureșului Deva

14 Jul. 2009, 14:46 Bursa transferurilor
Elek Szemely,** noul antrenor secund al Mureșului Deva

Începând cu noul sezon, tehnicianul Gheorghe Barbu are un nou colaborator pe banca tehnică.

Onorat de solicitarea antrenorului principal Gheorghe Barbu de a-l ajuta în pregătirea echipei, vârful de 31 de ani al Mureșului Deva, Elek Szemely, a decis că a sosit momentul să pună ghetele în cui și să se dedice total antrenoratului.

 

"A fost ideea mea ca Elek să devină antrenor secund. Îl urmăresc de mult timp și mi-a atras atenția prin seriozitate și faptul că era singurul jucător din lot interesat să afle ce se întâmpla și după antrenamente.  A fost un jucător bun, este un caracter deosebit și cred că va reuși și în noua meserie. Acum, totul depinde de el de cum se va impune în fața foștilor colegi", și-a explicat opțiunea Barbu.
 

 

Un nou început pentru Elek

 

Puțin surprins de turnura pe care a luat-o cariera sa, dar bucuros de noua Oportunitate, Elek Szemely a acceptat oferta de a deveni antrenor secund, iar, de astăzi, odată cu urcarea lotului Mureșului în cantonamentul centralizat de la Borsec, el își va lua rolul în serios.

 

"Întotdeuna mi-am dorit ca atunci când îmi voi încheia cariera de jucător să mă dedic total celei de antreno,r însă nu m-am așteptat să se întâmple așa de repede. Sper să fie bine, să facem treabă bună în viitorul sezon", a spus Elek Szemely, care, de un an, frecventează cursurile școlii de antrenori.
 

Cantonament la „Perla Carpaților”

 

După o săptămână de pregătire pe plan local, lotul Mureșului Deva va efectu,a începând de astăzi, un cantonament centralizat timp de 10 zile în stațiunea balneoclimaterică Borsec, supranumită și “Perla Carpaților”.

 

"În perioada următoare, voi pune accent doar pe pregătirea fizică. Le-am pregătit băieților un program cu câte trei antrenamente pe zi", a spus antrenorul Gheorghe Barbu, care va deplasa în localitatea harghiteană un lot format din 24 de jucători.
 

 

Articol scris de Sami Tamaș

 

14 Jul. 2009, 14:46 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă