Doi „șoimi”, curtați de echipe din Liga 1. Piroș nu se opune: „Avem discuții avansate, dar nu am ajuns la sume de transfer”

Doi

Evoluțiile bune, peste așteptări, ale pâncotanilor au atras privirile formațiilor cu posibilități financiare. În plus, destui impresari de fotbaliști au fost văzuți la meciurile „șoimilor”, „campioni” în acest sens fiind Sorin Paraschiv și Valentin Badea. De fapt, foștii steliști au devenit reprezentanții oficiali ai lui George Pirtea, fără îndoială cel mai curtat fotbalist al lui Ionuț Popa.

La 19 ani, mijlocașul de bandă are mult potențial și – practic – a „explodat” chiar la primul său sezon în Liga a 2-a. Dar, conducerea grupării din Podgorie a mai primit propuneri și pentru un alt fotbalist care s-a remarcat în această toamnă, nimeni altul decât căpitanul Seydina Issa Thiaw Lahi (23 de ani).

„Avem discuții avansate atât pentru Issa, cât și pentru Pirtea, cu echipe din Liga 1, dar și de altă categorie. Deocamdată, nu am ajuns la sume de transfer, dar e cert că nimeni nu va pleca fără bani și, eventual, ceva procente dintr-un următor transfer. Noi nu am dori să ne despărțim de nimeni, dar trebuie să ținem cont și de șansa pe care au jucătorii. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că niște bani la bugetul pentru la anul ne-ar prinde bine. E prematur să spunem ce se va întâmpla, deocamdată echipa nici nu a luat vacanță”, a precizat Pavel Piroș.

Pâncotanii se vor pregăti până la finalul acestei săptămâni, când Ionuț Popa va definitiva și lista cu fotbaliștii care-și pot căuta alte echipe din această iarnă. Singura despărțire certă, confirmată de Pavel Piroș, e cea de Cristian Danci. Mijlocașului nu i se va mai prelungi contractul ce expiră în această lună.

Sursa: Sport Arad

Pe aceeași temă