Transferat cu puțin timp înainte de startul sezonului, fostul jucător al Universității Craiova și Gaz Metan CFR Craiova, Olivian Surugiu a evoluat puține minute în tricoul grupării Alro Slatina în acest tur de campionat. Drept urmare, mijlocașul de 21 de ani s-a despărțit de olteni chiar înaintea pauzei de iarnă. Liber de contract, fotbalistul nu a stat mult pe tușă, astăzi, dând lovitura și prezentându-se la reunirea echipei de Liga I, Petrolul Ploiești.
Surugiu a fost de dimineață la ședința de pregătire a „găzarilor”, de la Crângul lui Bot, și în perioada următoare îi va urma, de luni, pe ploieșteni la Predeal, pentru un stagiu axat pe acumulări fizice, iar din 27 februarie va merge în Antalya, acolo unde miza se va pune pe jocuri și pe pregătirea tehnico-tactică.