„Dacă voi pleca, o voi face cu lacrimi în ochi. Mi-ar părea foarte rău, însă te obligă viața”. Firțulescu e printre jucătorii CSM-ului care pot pleca gratis la mai bine

Alături de Andrei Neagoe și Marius Tomozei, mijlocașul dreapta Dragoș Firțulescu (26 ani) este și el pe picior de plecare de la CSM Râmnicu Vâlcea. Conform înțelegerii făcută în vară cu conducerea clubului, Firțulescu poate pleca liber de contract, atunci când va primi o ofertă din străinătate sau din Liga 1.

„M-am înțeles foarte bine cu conducerea clubului și așa am discutat și ne-am înțeles, că pot pleca liber în cazul unei oferte avantajoase pentru mine. Am discuții cu câteva cluburi de afară și cu o echipă de Liga 1, aștept să văd dacă se concretizează ceva. Dacă nu, rămân la Vâlcea și dau totul pentru CSM. Dacă ar fi să plec, o voi face cu lacrimi în ochi. La Vâlcea sunt ca acasă, mi-ar părea foarte rău să plec, însă te obligă viața” a spus Dragoș Firțulescu, care are un an de când evoluează pentru alb-albaștrii.

De la CSM Râmnicu Vâlcea a plecat deja golgheterul Marius Staicu, care a ajuns la Gaz Metan Mediaș. Vâlcea a perfectat deocamdată un singur transfer, împrumutându-l până în vară pe atacantul Kevin Trabalka de la Dinamo, care în prima parte a sezonului a evoluat pentru FC Bihor.

Articol scris de Adi Georgescu
Foto: Dan Lixandru

Pe aceeași temă