Curcă se întoarce la Farul

15 Jan. 2010, 12:00 Bursa transferurilor
Curcă se întoarce** la Farul

Fostul căpitan al „marinarilor” a încheiat ieri conturile cu
Dinamo, în această după-amiază va ajunge la Constanța, iar de
sâmbătă va intra în programul de pregătire al echipei. Dintre cele
două posturi pe care antrenorul Farului, Ștefan Stoica, le dorește
întărite, portar și fundaș central, primul se acoperă prin
întoarcerea de la Dinamo a lui George Curcă.

Ieri, goalkeeper-ul de 28 de ani și-a rezolvat situația cu gruparea
din Ștefan cel Mare, unde fusese împrumutat până în vară, având
astfel cale liberă spre Farul, cu care a rămas să discute, în
această după-amiază, doar detalii de contract.

„Ajung la Constanța mâine (n.n. – astăzi) după-amiază
și voi intra la discuții cu șefii clubului. La antrenament vin
sâmbătă”
, a declarat George.

„Eram deja patru portari în lot, așa că am decis să
revin la Farul. În plus, exista și acea clauză de cumpărare
definitivă, la vară, contra sumei de 250.000 de euro. Nimeni nu
mi-a reproșat nimic de la Dinamo, dar acum mă întorc la Farul
pentru că vreau să ajut echipa să promoveze”
, a mai
spus Curcă.

Ieri, la Farul a ajuns în probe și un alt portar, un bosniac,
despre care antrenorii constănțeni au primit informații că a jucat
în prima ligă din țara sa, dar, în condițiile întoarcerii lui
Curcă, șansele rămânerii ex-iugoslavului la echipă sunt mici.

În privința postului de fundaș, „marinarilor” nu le-au fost
necesari ultimii jucătorii propuși spre împrumut de FC Vaslui,
Markovic și Buhăescu, așa că nu au renunțat la achiziționarea
stoperilor steliști Tudose și Ninu, dar tratativele și variantele
de schimb sunt destul de complicate. „Deocamdată, nu
știu absolut nimic. Așteptăm să vină patronii și să avem o discuție
în această privință”
, a declarat, aseară, Ștefan
Stoica.

Inițial, Steaua a propus o tranzacție Tudose, Ninu și Iacob contra
Mățel (împrumuturi până în vară), dar Farul nu agreează cedarea
astfel a fundașului său dreapta. Și impresarul jucătorului, Adrian
Ilie, a negat trecerea lui Mățel în Ghencea. „Eu știu
că Mățel nu va ajunge la Steaua. Chiar știu că s-a bătut palma și
cu Farul, și cu jucătorul cu o altă echipă bună din Liga
1”
, a declarat Adrian Ilie, vorbindu-se că echipa la
care face referire e FC Vaslui. Aseară, au apărut știri că Mățel a
fost chiar transferat de FC Vaslui. Patronul Farului, Giani
Nedelcu, l-a contrazis însă categoric pe Ilie, infirmând realizarea
tranzacției la echipa lui Porumboiu.

În condițiile în care pista „Mățel” pare îndepărtată, Steaua s-ar
fi reorientat și l-ar cere acum pe Cosmin Matei, fotbalist pe
adresa căruia s-a primit de curând o ofertă avantajoasă și din
spațiul ex-sovietic, dar căreia Farul nu i-a dat curs.
„Planul nostru numărul 1 e ca Farul să intre în A.
Astfel că vrem să ne menținem echipa valoroasă, iar jucătorii
liniștiți”
, ne-a mai spus Giani Nedelcu.

Buzea și Bubuleandră, la Farul II

Ștefan Stoica a anunțat că se va hotărî asupra lotului pe care-l va
deplasa în cantonamentul de la Poiana Brașov, sâmbătă seară, după
al doilea antrenament. „Mourinho” s-a decis în schimb în privința
numărului de străini pe care va conta la munte, dintre cei nouă
(Chico, Gaston, Ben Teekloh, Diogo da Silva, Rusmir, Fatai, Mansur,
Diogo Andrade, Henry) urmând a renunța la doi. Stranierii sosesc la
Constanța în două tranșe, astăzi și mâine.

Altfel, pe lângă Barbu și Pașcovici, la Farul II au ajuns, ieri,
alți doi „marinari”, Buzea și Bubuleandră, Stoica nemaicontând pe
serviciile lor la prima echipă. Ieri, cei doi nu au efectuat
testele fizice, în aceeași situație aflându-se și jucătorii sosiți
în probe la începutul săptămânii, Enghin Amet și Daniel Marin, care
nu au convins.

Schimbări în pregătire

„Cu George Curcă și cu străinii, vom avea un lot
bunicel, chiar bun. La ora aceasta, suntem 15, cu străinii – 22, cu
George – 23 și e posibil să mai apară 1-2 jucători, exact cei care
ne sunt necesari. La fundașii centrali avem ceva probleme. Nu ne
trebuie un lot numeros. Din experiența mea, când încerci să faci
schimbări importante de efectiv, nu-ți iese. Noi trebuie să fim o
echipă competitivă din prima zi. Și nu poți reuși aceasta cu foarte
multe schimbări. Vom încerca să facem modificări în pregătire,
pentru a fi un comando, cum am mai spus. Avem nevoie de muncă,
seriozitate și, dacă vom pune toți umărul, eu zic că nu va avea de
ce să ne fie teamă”
, a arătat antrenorul
Farului.

O jumătate de an pierdută

„În cazul meu, după primele zile de pregătire, se simte
că am pierdut o jumătate de an. Sper însă ca, după o pregătire bună
cu noul antrenor, atât la Poiana Brașov, cât și în Antalya, să
revin la forma mea obișnuită și să mă prezint bine la începutul
campionatului. Voi evolua în orice post voi fi distribuit. Vreau să
joc, să fiu de folos Farului și să intrăm în prima Ligă, pentru că
locul nostru nu e în eșalonul secund”
Florin
Pătrașcu, mijlocaș Farul

Sursa: cugetliber.ro

15 Jan. 2010, 12:00 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă