Chiar dacă a rămas fără nucleul de jucători ce au dus anul trecut greul, echipa a doua a Mioveniului, care a încheiat pe locul 10 în Seria a 3-a a Ligii 3, își va continua activitatea și în noul sezon.
Astfel, CS Mioveni II se va înscrie la startul unui nou campionat, cu aceeași bancă tehnică: Marius Stoica – principal, Iulian Preda – secund, Nicolae Bratu – antrenor cu portarii și va avea în componență din nou foarte mulți juniori. Lotul va fi completat cu fotbaliști de la Centrul de Copii și Juniori, care au 19 ani și care au terminat junioratul acum. Alături de ei vor mai veni și câțiva fotbaliști care, deși se pregătesc acum cu echipa mare, nu vor face parte din planurile lui Florin Marin pentru noul sezon.
Despre situația echipei a doua, președintele Dumitru Olteanu a spus: „Echipa a doua a clubului nostru își continuă activitatea, chiar dacă de aici au fost promovați la echipa mare mai mulți fotbaliști. La CS Mioveni II vor fi acum promovați cei care au terminat junioratul și au 19 ani. În plus vor mai veni și câțiva jucători tineri, care s-au prezentat sau se vor prezenta la echipa mare și nu vor fi opriți. Este vorba de doi-trei fotbaliști tineri. Lotul echipei a doua va fi cel mai probabil stabilit peste câteva zile, când echipa mare va pleca în cantonament, atunci se va vedea ce jucători nu vor fi opriți pentru Liga a 2-a”.
De luni, la pregătire la echipa mare au fost promovați șapte jucători de la echipa a doua și este foarte probabil ca toți să fie opriți în lot. Este vorba despre portarul Valentin Sima, fundașii Andrei Trașcu, Florin Lazăr, Laurențiu Boșneag, mijlocașii Alexandru Cioc, Eduard Neacșu, Rareș Lazăr și atacantul Sebastian Ivan.
A plecat și Vișa
Un alt jucător de care CS Mioveni s-a despărțit în această vară este fundașul central Bogdan Vișa. Venit la echipă acum două sezoane, lui Vișa i-a expirat contractul în această vară și după ce a discutat cu conducerea clubului cele două părți au hotărât să nu mai continue colaborarea.
„Vișa sigur va pleca. Am discutat și nu s-a ajuns de acord să continuăm”, spunea președintele Olteanu. De altfel, ieri la prânz, Vișa a părăsit Mioveniul, luându-și și actele de la club.
Galan, în stand-by
Marius Galan ar putea fi următorul jucător de care galben-verzii se despart dacă nu se va ajunge la un acord de semnare a unui nou contract. Lui Galan îi expiră contractul peste câteva zile, iar conducerea nu a hotărât încă dacă va mai miza pe serviciile lui. „Nu l-am chemat la reluarea pregătirii. Rămânem în discuții cu el și vom vedea ce vom decide”, a declarat, ieri, președintele Consiliului Director al CS Mioveni, Dumitru Olteanu.
Șchiopu, accidentat
Și lui Mihai Șchiopu îi expiră în această vară înțelegerea cu CS Mioveni, însă conducătorii clubului nu se pot pronunța deocamdată în privința lui, pentru că este accidentat. Fundașul a fost operat și până în iarnă nu sunt semne că poate reveni la antrenamente. Totuși jucătorul rămâne în vedereile galben-verzilor, fiind un fotbalist tânăr, iar conducătorii așteaptă întâi să vadă cum se va prezenta din punct de vedere medical după recuperare.
Litigiu cu Ionuț Stoica?
Fundașul Ionuț Stoica ar putea deveni un caz special pentru CS Mioveni în această vară. Jucătorul se mai află sub contract cu clubul, iar luni nu s-a prezentat la reunirea lotului, și nici ieri la vizita medicală. Despre el, președintele Olteanu spunea: „Jucătorul solicită să plece. Noi îl așteptăm însă la antrenamente, pentru că mai avem contract un an. Este posibil să ajungem la Comisii cu el. I-am trimis o hârtie scrisă să se prezinte la echipă… Vom vedea ce decizie va lua…”.
Junior de la Hagi
Pentru noul sezon din lotul Mioveniului va face parte și un junior de la Academica Gheorghe Hagi. Este vorba despre Andrei Vlădescu, fotbalist născut 1998 ce joacă fundaș lateral. Este piteștean, a făcut parte din lotul național de juniori născuți 98, anul trecut a jucat la SCM Pitești și se află de 6 ani la Academie. Vlădescu se va alătura lotului galben-verde astăzi, iar dacă va corespunde cerințelor Ligii a 2-a, oficialii argeșeni vor demara procedurile de achiziționare a sa.
Articol scris de Silviu MIHAI (Curierul zilei)