Contractul lui Voiculeț cu FC Bihor este valabil doar în cazul promovării

14 Jun. 2011, 14:05 Bursa transferurilor
Contractul lui Voiculeț cu FC Bihor** este valabil doar în cazul promovării

Telenovela transferurului golgeterului „Bătrânei Doamne” a luat
sfârșit. Adrian Voiculeț a semnat în seara zilei de duminică un
contract cu FC Bihor, grupare care și-a câștigat pe teren dreptul
de promovare în prima ligă, însă – cel puțin deocamdată – nu a
obținut licența pentru primul eșalon.

„Am semnat un contract cu FC Bihor valabil pe un an
de zile, cu posibilitate de prelungire. Din câte mi s-au spus, nu
vor fi probleme cu obținerea licenței pentru prima ligă. În orice
caz, contractul este valabil doar în cazul în care echipa va juca
în elită, în caz contrar se va anula”
, ne-a
mărturisit Voiculeț.

Atacantul se întoarce astfel la Oradea, echipă pentru care a mai
jucat în sezonul 2005-2006. „Ei au fost cei care au
insistat cel mai mult pentru transferul meu. Știu ce este la Oradea
și sunt convins că în prima ligă stadionul va fi plin și va fi o
atmosferă extraordinară. Chiar dacă la ultima partidă pe care am
jucat-o acolo cu UTA am fost înjurat, sunt convins că prin golurile
mele îi voi convinge pe fani să își schimbe părerea. Așa se face
peste tot. Atunci când ești frustrat își verși nervii pe cei
cunoscuți, așa cum a pățit-o și Ionuț Bălan la Alba
Iulia”
, crede fostul utist.

Vârful care vineri a împlinit 26 de ani nu exclude o revenire în
„alb-roșu” în viitorul apropiat: „Dacă la anul UTA va
promova și voi mai fi dorit, nu ar fi exclus să mă întorc la
Arad…”
.

Sursa: Sport
Arad

14 Jun. 2011, 14:05 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă