Chiriță, încă sub sechestru!

09 Mar. 2012, 18:28 Bursa transferurilor
Chiriță,** încă sub sechestru!

Așteaptă hotărârea comisiilor FRF pentru a putea juca la FC Olt. Pus sub sechestrul Fiscului alături de alți fotbaliști ce au evoluat pentru Victoria Brănești, Augustin Chiriță crede că situația sa se va clarifica săptămâna viitoare. Mijlocașul slătinean spune că alb-vișiniii vor reuși menținerea în Liga a II-a. Jucător cu o vastă experiență competițională, Chiriță a revenit la începutul acestui an acasă.

FC Olt este formația pentru care fotbalistul de 36 de ani a ales să joace în returul campionatului, însă transferul său este în impas. Datoriile fostei sale echipe, Victoria Brănești au făcut ca ANAF-ul să pună sechestru pe componenții lotului grupării ilfovene, care au depus memorii la FRF. Augustin Chiriță crede că în zilele următoare va deveni jucătorul celor de la FC Olt.

„Momentan, încă nu s-a efectuat transferul, dar sunt șanse foarte mari, având în vedere că Victoria Brănești a fost dezafiliată. Mă gândesc că în următoarea ședință vor fi declarați liberi de contract. Cred că săptămâna viitoare se va realiza legitimarea mea”

Plecat în fotbalul mare de la malul Oltului, Chiriță consideră că formația pregătită de Dan Oprescu va reuși salvarea de la retrogradare „Avem șanse foarte mari să ne îndeplinim obiectivul, dar nu prin prisma faptului că mai retrogradează decât o singură echipă.

Prin jocurile pe care le-am prestat în pregătiri, chiar dacă au fost puțin oscilante, dar s-a văzut că atunci când am jucat cu echipe de același eșalon am câștigat sau am făcut egal, deci am avut jocuri foarte bune. Aici trebuie să mai lucrăm puțin la mentalitatea noastră și totul va fi OK”

În decursul carierei sale, Augustin Chiriță a evoluat pentru echipe ca Minerul Motru, Universitatea Craiova, FC Argeș, Alro Slatina sau Victoria Brănești. Chiriță a jucat și în străinătate, unde a îmbrăcat tricoul unor formații din campioantele Ucrainei și Israelului.

Sursa: Olt TV

09 Mar. 2012, 18:28 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă