Chindia are șanse mari ca din vară să-și piardă portarul! Evoluțiile foarte bune arătate de Iustin Popescu în actualul sezon au făcut din acesta să intre în vizorul a numeroase cluburi din fotbalul românesc. Una dintre formațiile care a pus ochii pe talentatul goal-keeper de lângă Turn este divizionara A, Viitorul Constanța.
Din spusele președintelelui Mugur Porumbacu, șeful reprezentantei Ligii I, Gheorghe Hagi, s-ar mai fi interesat și de alți jucători de pe „Eugen Popescu”, pe lângă portar. Cum Popescu s-a dovedit îngerul păzitor al Chindiei în actuala stagiune, conducerea tehnică roș-albastră speră ca portarul să poată fi reținut la Târgoviște și în următorul sezon. Dacă va reuși să ducă echipa în Liga a 2-a la finalul sezonului, Silviu Dumitrescu transmite că nu ar fi de acord să-și lase titularul buturilor să meargă în altă parte.
„Eu nu l-aș lăsa pe Popescu să meargă la Viitorul. Este un portar bun de care Chindia are mare nevoie sezonul următor. Nu știu ce se va întâmpla din vară cu el, dar orice este posibil în privința sa, atâta timp cât a apărat foarte bine în actualul sezon”, a declarat principalul antrenor al divizionarei C dâmbovițene. În sezonul regulat al Ligii a 3-a, Popescu nu a lipsit nici o secundă de pe terenul de joc și a bifat numai puțin de 1980 de minute, din totalul de 22 de meciuri.
De asemenea, goal-keeperul format la Școala de Fotbal „Gică Popescu” a apărat și în toate disputele din cupă, dar cu mențiunea că a trebuit să fie schimbat cu Omuț în meciul cu Dinamo, din optimile de finală, după ce a suferit o accidentare în finalul primei reprize. Pe de altă parte, în actualul sezon Popescu s-a dovedit unul dintre cei mai buni portari din eșalonul al treilea, după ce a încasat doar zece goluri în cadrul sezonului regulat. Alți jucători care au făcut pasul de la Chindia la Viitorul în ultimele sezoane au mai fost Mladen, Șerban și Băluță.
Sursa: Sport Dâmbovițean