Chindia doar a visat la Enescu! A semnat cu Oțelul

Publicat: 01 Mar. 2012, 14:07 Actualizat: 01 Mar. 2012, 14:17 Bursa transferurilor
Chindia doar a visat la Enescu!  A semnat cu Oțelul

Dat afară de Valeriu Răchită, „pariul” Dănuț Enescu a „bifat” un meci amical la Chindia Târgoviște, cu FCM Târgoviște, scor 6-1, pentru care a reușit și un gol, apoi un antrenament la Gloria Bistrita, dar, până la urmă, a ajuns la Oțelul Galați!

Dat afară de Petrolul după 15 meciuri bifate în Liga I, la 24 de ani, meciuri în care a luat 3 galbene și un „roșu” – culmea, tocmai la meciul cu Oțelul, dar din postura de jucător care ieșise din teren, a ajuns la campioana en-titre, fără a bifa niciun gol, deși a jucat mijlocaș central.

Enescu a fost, ieri, prezent la negocieri cu clubul care are în palmares titlul de campioană en-titre și a bătut repede palma pentru un contract pe jumătate de an, cu posibilitatea prelungirii înțelegerii pe alți trei ani.

„Enescu are calități și sperăm să le demonstreze până în vară, cât se va întinde contractul nostru cu el. A fost un adversar greu de trecut pentru noi în ambele meciuri jucate cu Petrolul Ploiești”, a comentat Marius Stan, directorul general al „oțelarilor”, noua achiziție prestând 45 de minute în tur (2-1 pentru Petrolul) și 68 de minute în retur (1-0 pentru Oțelul).

Enescu, în ciuda numelui, nu este un playmaker, ci mai degrabă un alergător care va avea rolul de a distruge acțiunile adversarilor. Adică „va căra pianul”, însă are un adversar mult mai bine cotat pe acest post, Ioan Filip, jucător care a demonstrat că este mai tehnic decât prevede funcția de salahor la mijlocul terenului. Dănuț este în urmă cu pregătirea fizică, el ratând ultimul stagiu de iarnă al petroliștilor.

Fost coleg cu Benga și Zoran

Enescu îi cunoaște bine pe doi dintre jucătorii lui Dorinel Munteanu. El a fost coleg și la Petrolul Ploiești cu fundașii Alexandru Benga și Zoran Ljubinkovici, ceea ce i-ar putea grăbi adaptarea la noua sa formație. Cu toate că perioada de transferuri din Liga I s-a încheiat de câteva zile bune, fostul „șomer” poate fi legitimat la Oțelul deoarece vine din postura de liber de contract.

Articol scris de Marian DIMA și Dănuț LUNGU

Publicat: 01 Mar. 2012, 14:07 Actualizat: 01 Mar. 2012, 14:17 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă