CF Brăila și Dunărea Galați vor jucători din Liga 3

09 Nov. 2011, 13:34 Bursa transferurilor
CF Brăila și Dunărea Galați** vor jucători din Liga 3

Parcursul foarte bun al fotbaliștilor râmniceni din actuala stagiune nu a rămas fără ecou. Reprezentanții mai multor echipe din Liga a III-a și a II-a „au pus ochii” pe elevii lui Marian Roșu.

Privitor la formațiile care s-au interesat de jucătorii CSM, Valeriu Sfinteș, președintele grupării râmnicene, a declarat: „Deocamdată, nu avem nimic concret, pe hârtie. Însă, am fost contactați de oficiali de la SC Bacău, Dunărea Galați și FC Brăila. Nu ne-au spus clar pe cine anume vizează. La meciul de la Buzău, cu ABC Stoicescu au venit cei de la Dunărea Galați. Trimisul gălățenilor și-a notat pe toată durata partidei calitățile și defectele jucătorilor Roman și Lazăr. O repet, în cazul în care vor fi anumite formații interesate de jucătorii noștri, trebuie să ne asigurăm că atât noi, cât și băieții vor avea parte de cele mai bune condiții”.

Potrivit surselor noastre, Dunărea Galați dorește achiziționarea mijlocașilor Roman și Lazăr. Ultimul dintre ei este dorit și de SC Bacău, liderul seriei I din Liga a III-a. Formația FC Brăila antrenată de buzoianul Ion Viorel își dorește achiziționarea atacantului Valentin Lungoci, jucător pe care „Vioară” l-a avut sub „aripă” și la Petrolul Berca.

Sursa: Opinia Buzău

09 Nov. 2011, 13:34 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă