Cazacu și Manyur pe lista pentru Fortuna

Cazacu și Manyur** pe lista pentru Fortuna

Formația prahoveană cu cele mai mari șanse la promovarea în eșalonul doi valoric – Fortuna Poiana Câmpina – pregătește reluarea pregătirilor, care va avea loc miercuri, la Izvorani, când se intră și în primul stagiu de pregătire centralizat.

Astăzi, președintele Virgil Munteanu se va întâlni cu Constantin Anghelache – omologul său dinamovist, pentru a pune la punct detaliile unei colaborări privind efectivul de jucători, Dinamo urmând să propună prahovenilor nu mai puțin de cinci jucători, care ar putea evolua în retur la echipa prahoveană, amintind de „modelul Poiana Câmpina”, care, de asemenea, a colaborat foarte bine cu Dinamo, fiind chiar „satelit oficial”, la un moment dat.

După plecarea lui Cioinac sub comanda lui Flavius Stoican, de la gruparea din „Ștefan cel Mare” vor fi propuși fotbaliști care au evoluat pentru echipa a doua, în Liga a III-a, în „capul listei” fiind mijlocașul dreapta Răzvan Cazacu, fotbalist cu un CV mai mult decât interesant, prin prisma faptului că a jucat în cupele europene fără a debuta însă în primul eșalon național! Cazacu a jucat, în 2011, 7 minute în Europa League, în „play-off-ul” pentru calificarea în grupe, cu ucrainenii de la Vorskla Poltava, fiind un titular obișnuit în divizia B, în timp ce la „prima echipă” doar a „prins” banca de rezerve de câteva ori!

Cazacu i se va alătura astfel lui Mamadou Camara, atacantul trecut pe la Belinzonna (Elveția) și Unirea Câmpina, care va fi cedat, de asemenea, de Dinamo II, la Fortuna. Lista jucătorilor pe care „echipa câinilor roșii” îi poate pune la dispoziția Fortunei mai cuprinde și alte nume, portarul Andrei Manyur (20 de ani), Albert Alexandru (fundaș stânga, 23 de ani), Mihai Istrofor (ex-FC Maramureș și FC Zagon, 22 de ani, fundaș central), precum și alții. Interesant este și că la Dinamo II, din această iarnă, antrenor principal este unul dintre tehnicienii care a stat în tur pe banca tehnică a… Fortunei, Mugur Cornățeanu, demis de la echipa lui Radu Călin, în vară, după un mandat foarte scurt!

STATISTICĂ‚
– 5 meciuri a jucat Manyur pentru satelit, fiind integralist contra celor de la Vișina Nouă, CS Balotești, Viitorul Municipal Craiova, FC Balș și CS Podari, toate în tur
– un singur meci a evoluat Albert în sezonul 2013-2014, în victoria celor de la Dinamo II în fața Vișinei, în prima etapă a Ligii a III-a
– 1076 de minute a bifat Cazacu pentru Dinamo II în prima parte a campionatului, fiind folosit în 15 meciuri
– 1 gol a marcat Mamadou Camara pentru Dinamo II în cele opt meciuri jucate
– Istrofor a jucat în tur la FC Zagon, colega de serie a Fortunei

Articol scris de Marian DIMA
Statistică de Mihai ANDRIEȘ

Pe aceeași temă