„Căutăm un antrenor ieftin și bun”

21 Jun. 2010, 12:46 Bursa transferurilor
„Căutăm un antrenor ieftin și bun

Președintele echipei de fotbal Minerul Lupeni, Mihai Basarab,
spune că gruparea din Vale, aflată în eșalonul secund, este în
căutarea unui antrenor cu nume, dar care să fie și bun și
ieftin.

„Avem mai multe variante, noi ne-am fi dorit să
rămână și Petre Gigiu dar dacă nu a mai vrut, asta e. Căutăm un
antrenor ieftin și bun, dornic să antreneze și nu să ne facă de
bani, deși că la noi nu este cazul pentru că am fost destul de
cumpătați”
, a declarat oficialul.

Pe lista cu posibilii antrenori la Lupeni se află Adrian Matei,
Dan Mănăilă și Gheorghe Barbu. Minerul Lupeni se află la final de
contract cu nu mai puțin de 10 jucători.

„Până în momentul de față doar doi dintre cei 10
jucători și-au exprimat dorința de a rămâne în condițiile în care
nu vor găsi o ofertă mai bună. Este vorba de Pepenar și Kalai. Dar
eu cred că vor mai fi și alți jucători care vor sori să
rămână”
, au mai declarat oficialii.

articol scris de Loredana
Juglea

21 Jun. 2010, 12:46 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă