Bucovina Pojorâta, campioană la transferuri

Bucovina Pojorâta,** campioană la transferuri

Formația Bucovina Pojorâta, cea mai bine clasată formație suceveană a momentului în eșalonul al treilea, se pregătește de zor în aceste zile la Câmpulung Moldovenesc sub conducerea antrenorului Dănuț Mândrilă. Chiar dacă nou promovata în Liga a III-a se află la o distanță de 5 puncte de locul al șaselea, fotbaliștii din Pojorâta nu și-au luat încă gândul de la calificarea în play-off. În acest sens, conducerea clubului s-a mișcat repede și i-a înlocuit în timp record pe cei șapte fotbaliști care, din diferite motive, au părăsit echipa bucovineană, aceștia fiind Axinte, Ioniță, Sârbu, Iftimie, Ilie, Nuțu și Scrab.

În locul lor au aduși Iuga, fundaș lateral, de la Minerul Iacobeni, Netbai, mijlocaș de bandă, de la Luceafărul Mihai Eminescu Botoșani, Kuruc, fundaș, de la Sporting Suceava, Pădurariu, atacant, și Antonescu (foto), mijlocaș, ultimii doi de la Gloria Bistrița. „Sunt mulțumit de achizițiile făcute, iar dacă vom mai reuși să transferăm și un mijlocaș central, atunci pot spune că suntem acoperiți pe toate posturile. Referitor la programul de pregătire din intersezon, începând de săptămâna viitoare ne vom antrena în regim de semicantonament la Câmpulung Moldovenesc, urmând ca în luna februarie să disputăm și o serie de meciuri amicale. Vom juca sigur cu Rapid Suceava, în perioada în care echipa echipa suceveană se va afla în cantoment la Poiana Negri, cu Gloria Bistrița, însă vom încerca să ne completăm calendarul meciurilor de pregătire în zilele următoare”, a declarat antrenorul Dănuț Mândrilă.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU

Pe aceeași temă