Începutul anului a venit cu o nouă mutare pe banca tehnică a
celor de la FCM Târgoviște, echipă care nu mai are totuși nicio
treabă cu municipiul – reședință de județ, desfășurându-și
meciurile considerate acasă pe stadionul Alpan din comuna Șotânga
(9 kilometri de Târgoviște). Ghiorghi Zotic i-a instalat antrenori
pe Beniamin Popescu și Cristian Bădoiu (foto) –
primul cu o carte de vizită consistentă la nivelul fotbalului
dâmbovițean. Gigi Iordache a fost avansat – oare ? – în funcția de
director tehnic. Bineînțeles, titulaturile sunt mai degrabă
simobilice, rămânând de văzut dacă și când aceste modificări vor fi
înregistrate și la Federația Română de Fotbal. Ca o paranteză, sunt
de notorietate meciurile în care antrenor principal la FCM figura,
în scripte, Marin Olteanu, deși tehnicianul FRF se despărțise de
luni bune, dacă nu ani, de echipa mutată recent la Șotânga. Însă
cum Zotic nu prea mai are cu cine colabora – și ne referim la
antrenori cu acte în regulă – se recurge deseori la aceste soluții
de avarie.
„Un om cu
părul alb”
Interesantă și în egală măsură amuzantă a fost explicația
finanțatorului Ghiorghi Zotic vizavi de ultimele mișcări suferite
de banca tehnică a echipei pe care cu onor o păstorește.
„De 20 de ani l-am dorit pe nea Gigi Iordache la
echipă. Nu am vrut să îi stric rostul de la Fieni. Era nevoie de un
om cu părul alb, lângă care să poată crește antrenori. Are în spate
performanță și cred că poate face istorie la FCM”, a
vorbit omul cu banii de la Șotânga. „Trebuie să fiți
înțelegători și să admiteți că fără muncă nu se poate realiza
nimic. Țin foarte mult la capitolul disciplină. Este extrem de
important acest aspect”, s-a exprimat și Gigi
Iordache.
Săgeți înspre Chindia
La primele antrenamente oficiale din 2011, Zotic și-a reafirmat
gândurile de promovare, fiind convins că gruparea sa poate câștiga
campionatul seriei a III-a. „Nu ne interesează nimeni.
Nu ne interesează Chindia”, a fost trimiterea
rătăcioasă a omului de afaceri de la Teiș cu referire la noua
echipă a orașului, lider în C3 și mare aspirantă la accederea în
eșalonul superior.
Nicio
promovare, domn` Zotic !
Ghiorghi Zotic a preluat FCM Târgoviște în vara lui 2004, cu câteva
zile înainte de startul campionatului Ligii a II-a. În șase
sezoane, clubul nu a obținut nicio promovare, exceptând barajul
pentru Liga a III-a câștigat în 2007 de FCM II Târgoviște (n.r
satelitul echipei mari), 1-0 cu Comprest, locul fiind ulterior
cedat celor de la Clinceni. Deși de fiecare dată și-a propus
promovarea în prima ligă, trâmbițată mereu într-un stil original,
realitatea a fost cruntă pentru Zotic, un patron care n-a avut
scrupule la Târgoviște, umilind antrenori și jucători pe bandă
rulantă, de multe ori oameni cu nume din fotbalul românesc, precum
Ilie Stan sau Octavian Grigore, care au plecat jigniți și terfeliți
din fief-ul latifundiarului. În 2005-2006 s-a retrogradat în Liga a
III-a, după ce cu un an mai devreme salvarea s-a numit Unirea
Focșani, echipă retrasă prematur din campionat. S-a găsit și de
această dată o soluție, preluarea locului lui Altay Constanța,
continuându-se – e drept, cu mari emoții – la nivelul eșalonului
secund. Sezoanele următoare s-au încheiat mereu ,
Zotic recunoscându-se învins în vara lui 2009. Echipa s-a dus pe
tobogan spre Liga a III-a, la capătul unui campionat penibil. Omul
de afaceri s-a mutat la Șotânga, împins și de autoritățile locale,
sătule de chinurile la care microbiștii erau supuși în mod
sistematic. 33 de etape – în 2009-2010 – a fost perfect pentru
Zotic, locul 1 în serie și mari speranțe la promovare. Ultima rundă
a adus însă bătălia decisivă, cu Slatina, chiar pe stadionul Alpan:
0-1 la Șotânga, multe semne de întrebare, dar, cel mai trist, încă
o promovare ratată.
Articol de Ionuț
MARIN