Experiența și-a spus cuvântul: Astra II a înscris prima, dar a pierdut la scor

Mihai Andries 08 Sep. 2014, 12:10 Stiri
Experiența și-a spus cuvântul:** Astra II a înscris prima, dar a pierdut la scor

Juniorii Astrei nu au putut face față rigorilor Ligii a III-a nici în etapa a II-a, când au pierdut cu scorul de 5-1 întâlnirea din deplasare cu FCM Târgoviște. Debutul meciului a fost unul foarte bun pentru elevii lui Bucurel Dârman, care au deschis scorul prin R. Moise (minutul 9).

Din păcate, lipsa de experiență a făcut ca echipa secundă a Astrei să fie egalată rapid, rezultat care s-a menținut până la finele primei reprize. În actul secund, dâmbovițenii au pus și mai mare presiune pe „astrali” și fostul conpetist Maria, ajuns acum la FCM, a izbutit să puncteze pentru 2-1.

Până la finalul jocului, juniorii Astrei au mai primit alte trei goluri, astfel că la final tabela de marcaj indica 5-1 în favoarea dâmbovițenilor. „Chiar dacă am pierdut la un scor destul de mare, jucătorii mei au făcut o partidă bună. Nu uitați că echipa este alcătuită numai din juniori, lipsiți de experiență”, ne-a declarat tehnicianul Bucurel Dârman, la sfârșitul partidei.

FCM TÂRGOVIȘTE – AFC ASTRA II 5-1 (1-1)
Stadion: „Alpan”, Șotânga. Au marcat: Mihăilă (15), Maria (50), T. Calofir (57), I. Constantin (69), Lețu (82)/R. Moise (9).
FCM: Zegheru – T. Calofir, Oprea, Coman (c), Dumitru – I. Constantin, Gâldău, Mîndru, Mihăilă – Dragnea, Lețu. A mai jucat: Maria. Antrenor: Haralambie Becheanu.
Astra II: Stanciu – Ioniță, Nicorescu (cpt), Bălașa, Popescu – Năstase – V. Marin, Răileanu, V. Gheorghe, Chiși – R. Moise. Au mai evoluat: C. Gheorghe, Saulea, D. Constantin. Antrenor: Bucurel Dârman.
Arbitri: Petrișor Cristian David – Cosmin Vătămanu și Mihăiță Necula (toți, din București). Observatori: Mihail Ghiberdel (Pitești) – pentru observare; Vasile Aelenei (București) – pentru joc.

Sursa: Ziarul Prahova
Foto: Sport Dâmbovițean

Mihai Andries 08 Sep. 2014, 12:10 Stiri
Pe aceeași temă