Bacăul vrea „mineri”

17 Dec. 2009, 10:01 Bursa transferurilor
Bacăul** vrea „mineri

FCM Bacău stă cu ochii pe jucătorii Jiului Petroșani. Șapte
dintre ei sunt în litigiu cu conducerea clubului din Valea Jiului
din cauza restanțelor financiare. „Minerii” au depus memorii la
Federație și au șanse mari de a fi declarați liberi de contract. O
parte dintre cazuri vor fi soluționate de Comisia pentru Statutul
Jucătorului chiar în zilele următoare.

Poe îi cunoaște

Cei șapte fotbaliști aflați în conflict cu gruparea patronată de
Alin Simota sunt: Mihai Pintilii, Mircea Gheorghe, Mircea Ilie,
Ciprian Răduțoiu, Andrei Antohi, Vali Stancu și Alin Ilin.
Interesant este că toți au lucrat cu actualul antrenor al Bacăului,
Gheorghe Poenaru, în perioada în care tehnicianul a activat la
formația din Valea Jiului.

„Îi cunosc bine și nu ascund că pe unii mi i-aș dori la
Bacău”
, a declarat Poenaru, care a refuzat să
nominalizeze: „Întâi să fie declarați liberi de
contract și apoi mai discutăm cine, ce și cum”
. După
toate probabilitățile, cei vizați sunt fundașul central Mihai
Pintilii, mijlocașul Ciprian Răduțoiu și atacantul Andrei
Antohi.

Filieră bună

Actualmente la FCM Băcau evoluează nu mai puțin de trei fotbaliști
pe care Ghiță Poenaru i-a avut ca elevi și la Jiul Petroșani acum
două sezoane. Este vorba de Dragoș Boboc și Adrian Câmpeanu, sosiți
la Bacău iarna trecută după ce au fost declarați și ei jucători
liberi ca urmare a memoriilor înaintate la FRF și Edi Tismănaru,
venit în vară, via Oțelul Galați.

S-au păcalit doar cu Kalai

Boboc, Câmpeanu și Tismănaru s-au dovedit mutări inspirate. Nu însă
și Iosif Kalai, un alt jucător antrenat de Poenaru la Jiul. De
altfel, Kalai, incorporat în galben-albastru cu o săptămână înainte
de începerea acestui sezon, a fost pus pe liber de FCM după numai
jumătate de tur. „Ne-am păcălit urât cu
el”
, au recunoscut băcăuanii.

Totul depinde de buget

„Galben-albaștrii” monitorizează deci atent cazurile pe rol la
Comisia pentru Statutul Jucătorului. Dar nu numai pe cele care îi
au ca protagoniști pe fotbaliștii Jiului. „Avem și alți
jucători în vizor, iar dacă vor fi declarați liberi, îi vom oferta.
Totul este să avem banii necesari pentru achiziții”
,
au explicat cei din conducerea FCM-ului.

Sursa: desteptarea.ro

17 Dec. 2009, 10:01 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă