Brazilianul Roberto Ayza și-a reziliat acum două zile înțelegerea cu CS Mioveni, acesta fiind lăsat liber de contract de conducerea clubului. Atacantul are șansa să semneze în zilele următoare un contract în MolÂdoÂva, cu FC Costuleni, acolo unde este antrenor de la începutul sezonului Marian Pană.
Ayza a solicitat conducerii cluÂÂbului rezilierea contractului îÂnaÂinÂte de plecarea în cantoÂnaÂment, iar oficialii Mioveniului au acceptat, jucătorul revenind anul trecut la echipă, fără a se plăti pe el vreun ban. Brazilianul va pleca astăzi în Republica MolÂdova acolo unÂde îl așteaptă Marian Pană, fosÂtul său antrenor de la MioÂveni, care de scurt timp a preluat pe FC CosÂtuleni.
„Am primit ofertă din Moldova, de la echipa unde este antrenor Marian Pană. Voi veÂdea dacă voi semna de-abia după ce voi ajunge acolo. DeÂocamdată nu știu nimic sigur. Sunt convins că o să fie greu penÂÂtru că nu știu cum este aÂcolo. Dar faptul că vorbesc limba va fi mai ușor pentru mine. Am vorbit până acum doar la telefon cu ce de acolo și, din câte știu eu, mă așteaptă acolo să mă vadă”, a declarat, ieri, RoÂberÂto Ayza.
În Republica Moldova, camÂpioÂÂnatul a început săptămâna treÂÂcută, iar noua echipă a lui AÂyza a suferit o înfrângere, în priÂma eÂtaÂpă, cu 2-1 în deplasarea de la Rapid Ghidighici.
Sursa: Curierul zilei