Chiar dacă era dat ca sigur la Rapid, formație cu care se afla în negocieri avansate, Mihăiță Pleșan a semnat în cele din urmă cu CS Universitatea Craiova, echipa din Bănie sprijinită de autoritățile locale. Fotbalistul de 30 de ani era liber de contract după despărțirea de rușii de la Volga Nijni Novgorod, echipă pentru care juca din 2010.
Pleșan a mai jucat la Craiova între 2000 și 2005, dar pentru Universitatea ce îi aparține lui Adrian Mititelu. Trecerea mijlocașului vine, ca o coincidență, cu doar două zile înainte de duelul celor două „Craiove”, care va avea loc sâmbătă, de la ora 20:00.
Pleșan a mai jucat în carieră la Dinamo, Poli Timișoara, Steaua
2 goluri în doi ani a marcat Pleșan la Volga
9 partide a disputat mijlocașul la gruparea rusă în sezonul trecut, doar 6 ca titular