„Am discuții cu echipe de Liga I, nu știu dacă Slatina îmi poate oferi atât”

09 Jan. 2012, 13:24 Bursa transferurilor

În turul campionatului aflat în lotul celor de la Gaz Metan Mediaș, Mădălin Ciucă încearcă în aceste zile să-și rezilieze contractul cu gruparea de Liga I. Fostul fundaș al Universității Craiova este dorit la Alro Slatina, însă Ciucă spune că ar putea ajunge la malul Oltului doar dacă nu se vor concretiza negocierile pe care le poartă în această perioadă cu alte formații de prim eșalon.

„Încă nu mi-am reziliat contractul cu Gaz Metan, acum sunt în drum spre Mediaș, începem pregătirile. Sper să mi-l reziliez cât mai repede. A fost o discuție la Slatina, dar nu mare lucru, am vorbit cu domnul Nițulescu. O simplă discuție, nu amănunțită. Eu mai sunt la discuții cu două echipe de Liga I, nu știu, cred că la Slatina nu… chiar dacă au un proiect, din câte am înțeles vor să promoveze, dacă nu anul acesta, la anul, dar nu știu ce să zic”, a declarat fotbalistul de 29 de ani.

Mădălin Ciucă spune că va lua o decizie în privința viitoarei sale destinații după ce va analiza ofertele primite.
„Depinde și de ce ofertă îmi fac, până la urmă nu mai sunt copil, am atâta experiență în Liga I și banii sunt importanți. Chiar am vorbit cu nea Jane și i-am spus care e situația, că mai sunt în discuții cu două echipe de Liga I, și nu știu dacă ei îmi pot oferi atât. Plus că Liga I e Liga I. Singurul avantaj e că la Slatina sunt aproape de casă, am prieteni acolo. Poate nu se concretizează nimic și prefer să vin aproape de casă, chiar dacă nu sunt banii la fel. Vreau ca zilele astea să-mi reziliez contractul cu Gaz Metan, eu am încercat și în vacanță, dar nu am reușit la telefon, nu ne-am înțeles. E vorba de o sumă de bani pe care o am de primit și nu vreau să o pierd. Nu mi-am depus memoriu, sper să ne înțelegem așa, dar dacă nu se poate, voi merge și la comisii”, a mai spus Mădălin Ciucă.

Sursa: Olt TV

09 Jan. 2012, 13:24 Bursa transferurilor
Pe aceeași temă