După aducerea jucătorilor Robert Săceanu și Laurențiu Boroiban, oficialii echipei Alro Slatina continuă campania de achiziții a iernii. Potrivit președintelui executiv Jane Nițulescu, alți trei fotbaliști urmează să ajungă în lotul grupării oltene, doi dintre aceștia evoluând pentru formații de prim eșalon.
„Ne-am înțeles cu jucătorii, urmează să rezolvăm problemele de transfer. Este vorba de trei jucători, mijlocaș de bandă stânga, mijlocaș de bandă dreapta și căutăm un stopper stânga. Îl căutăm cam de mult timp și nu l-am găsit, dar sperăm să-l rezolvăm. Suntem în discuții cu un stopper. Doi dintre jucători sunt din Liga I și probabil că se vor concretiza aceste transferuri. Încă nu putem să dăm nume, pentru că ei sunt în litigiu pe la Comisia de Soluționare a Litigiilor la Federația Română de Fotbal. Probabil că vor rezolva și vor fi declarați jucători liberi. În principiu, noi ne-am înțeles”, a declarat președintele aluminiștilor, Jane Nițulescu, pentru Olt TV.