UTA s-a despărțit, astăzi, și de ultimul jucător pus pe lista neagră încă de la începutul lunii noiembrie. Alin Buleică (26 de ani) fusese trimis să se antreneze cu echipa secundă după ce a sărbătorit peste program ziua de naștere a lui Mădălin Ciucă, alături de Branko Grahovac și Sorin Strătilă, toți trei deja plecați de la echipa arădeană.
Adus în timpul actualului sezon la Arad, Buleică refuzase până acum să își reziliere amiabil contractul cu UTA, deoarece până la vară nu va mai putea juca pentru nicio echipă. Fundașul craiovean a apucat deja să evolueze pentru două formații, pentru Concordia Chiajna și UTA, iar regulamentul îi interzice să aibă apariții în acest sezon pentru un al treilea club.
„Clubul UTA și jucătorul Alin Buleică au ajuns, pe cale amiabilă, la o înțelegere de încheiere a colaborării”, a anunțat UTA pe site-ul oficial.
Alin Buleică este al zecelea jucător care și-a reziliat contractul cu arădenii în această iarnă, după Mevlan Adili, Bujamin Asani, Alin Cârstocea, Daniel Florea, Cristian Scutaru, Paul Păcurar, Tomas Å vedkauskas, Hanson Boakai și Mădălin Ciucă. În plus, UTA a rămas și fără Richard Filaret, care tocmai a decis să renunțe la cariera de fotbalist.
11 meciuri, dintre care în doar 6 a fost titular, a apucat să joace Alin Buleică pentru UTA Arad. Tot în acest sezon, fundașul a avut două apariții în Liga 1 pentru Concordia Chiajna