Girom Albota va continua campioÂnaÂtul, chiar dacă la un moment dat era ca și desființată. ProÂbleÂma închiderii clubului s-a pus în această iarnă, după ce fiÂnanțatorul Gheorghe Oprican a anunțat că nu mai poate susține financiar clubul, dacă nu primește o datorie pe WalÂlace de la Rapid. Cum banii nu au fost achitați, iar juÂcătorilor care au evoluat în tur li s-a dat drumul liberi de contracte, primarul era gata să pună lacătul pe ușa cluÂbuÂlui. Salvarea a venit însă de la CS Mioveni, galben-verzii urmând să împrumute Albotei 22 de fotbaliști pentru trei luni, astfel ca echipa să poată continua în Liga a III-a.
Colaborarea dintre cele două cluburi este una benefică pentru ambele grupări, din ea având de câștigat atât jucătorii Mioveniului, cât și locuitorii Albotei.
Astfel, penÂÂÂtru cei 22 de jucători care vor fi împrumutați la Albota este o șanÂsă și o posibilitate să joace la un nivel superior celui de Liga a IV-a, putând crește în valoare și căÂpăta experiență. De partea ceaÂÂlaltă, Albota nu va dispărea de pe harta fotbalistică a țării, inÂvesÂtiția făcută de Primărie la staÂdion nu se va duce de râpă, iar locuiÂtorii comunei vor avea ce să faÂcă în ziua etapei.
DeoÂcamÂdaÂtă, detaliile colaborării nu sunt înÂcă staÂbilite, neștiindu-se clar ce juÂcăÂtori vor merge la Albota, dar se cunoaște faptul că aceștia vor fi antrenați aici de MiÂhăiță Ianovschi.
Practic, echiÂpa a doua a Mioveniului, din LiÂga a IV-a, va fi împrumutată la AlÂÂbota, aici urmând să facă și uÂnele antrenamente, nu numai să dispute jocurile oficiale.
Ducele e optimist
Ducele de Albota era mulțuÂmit, ieri, de viitoarea colaÂboÂrare cu Mioveniul, el puÂtând astfel salva fotbalul din comună.
„Eu și prietenii mei am preÂluat până în vară echipa de la dl Oprican. Am luat-o noi, iar cu ajutorul colegilor de la CS Mioveni vom continua în camÂpionat. În vară vom schimba și numele din Girom Albota în SC FC Albota. Este un luÂcru foarte bun această colaÂboÂrare, deoarece nu se va desÂființa fotbalul la noi în coÂmună. Păi, la cât am muncit la baza asta, la cât am inÂvesÂtit, era și păcat… Dl Oprican era normal să nu poată să sprijine în continuare echipa, așa cum merg lucrurile în RoÂmânia la ora actuală. Dânsul a luat-o ca pe o afacere și uite că s-a încurcat. Noi aÂcum ne vom strădui să o scoaÂtem la capăt și deocamÂdată am făcut această coÂlaborare cu CS Mioveni. Vor fi și niște surprize, însă o să vedeți. Noua echipă va juca la Albota, cum e și normal când sunt meciurile etapei, și se va și antrena aici, după cum va crede antrenorul de cuviință”, spunea primarul Ion Dumitru.
Împrumutul va fi de trei luni
Oficialii Mioveniului cred că au luat cea mai bună hotărîre în ce privește coÂlaÂborarea cu Girom Albota. „Ne-am înțeles cu cei de la Albota ca să le dăm o parte dintre jucători. Cred că cei de la Liga a IV-a vor merge aici și vor juca în Liga a III-a. Săptămâna viitoare, după ce și FlaÂvius Stoican va definitiva lotul la LiÂga a II-a, vom ști despre ce jucători este vorba. Mioveniul doar va da nișÂte jucători împrumut la Albota penÂtru trei luni, adică până la termiÂnarea campionatului. Ei vor fi antreÂnați acolo de Mihăiță Ianovschi. ImÂportant este ca Albota să nu piardă loÂcul în Liga a III-a și să nu se desfiÂinÂțeze. 22 de jucători vor merge aÂcoÂlo. Pentru noi e un lucru bun, întrucît jucătorii care acum evoluează în Liga a IV-a vor juca la un alt nivel, la Liga a III-a. La vară vom vedea ce se va mai întâmpla… Ei au spus că se vor reorganiza. Până atunci, primarul se va descurca cu ce ține de echipă și de jucători”, a explicat colaborarea cu Albota preșeÂdintele Consiliului DiÂrector al CS Mioveni, Dumitru OlÂteaÂnu.
Articol scris de Silviu Mihai