Mugurel „Pele” Buga (38 ani) se desparte oficial de FC Brașov. O poveste frumoasă începută acum 32 de ani, atunci când un puști timid ajungea în curtea „stegarilor”, a ajuns acum la final.
Deși ar fi vrut să mai joace un sezon în tricoul „galben-negru”, Buga nu a mai fost dorit ca fotbalist la FC Brașov, unde i s-a oferit în schimb, elegant, un post de team-manager. „Când privesc înapoi o fac cu mândrie. Fotbalul mi-a dat totul în viață, astfel că nu regret nimic. Sincer, aș fi dorit să mai joc un an, aici, la FC Brașov. Din păcate, nu s-a putut și nu a depins de mine acest lucru. Marele meu regret este că nu am primit o ultimă șansă. Am 38 de ani, dar simt că încă mai puteam ajuta echipa. FC Brașov va merge mai departe și fără Buga așa cum a mers si fără alți jucători mult mai mari ca mine. Sufletește, FC Brașov va rămâne mereu în inima mea. Am purtat tricoul acesta mai bine de două decenii. O viață de om. Le mulțumesc tuturor antrenorilor, jucătorilor și celor cu care am colaborat de-a lungul timpului, dar și suporterilor care m-au făcut să mă simt, în multe rânduri, special, atunci când pășeam pe Stadionul Tineretului. Veți rămâne în inima mea pentru totdeauna. FC Brașov traversează poate cele mai grele momente din istorie, astfel că fanii trebuie să strângă rândurile pentru a susține acest proiect care nu poate avea altă finalitate decât promovarea. Le doresc din tot sufletul jucătorilor, antrenorilor și celor din conducere să reușească pentru că toți brașovenii vor să vadă FC Brașov în Liga I. Eu voi continua să joc și am ales să merg la AFC Hărman, în Liga a 3-a, acolo unde sunt niște oameni care m-au dorit cu adevărat ca fotbalist și pentru acest lucru le mulțumesc”, a declarat Mugurel „Pele” Buga.
Considerat cel mai valoros produs al școlii brașovene în ultimele două decenii, Mugurel Buga este al doilea golgheter din istoria clubului, la egalitate cu un alt mare atacant al „stegarilor”, Marian Ivan, ambii cu câte 57 de reușite pentru FC Brașov doar în Liga 1. În cariera sa, atacantul ajuns la 38 de ani a mai jucat pentru Rapid și Skoda Xanthi.
Codoban, Munteanu și portarul Ignea s-au antrenat de azi cu FC Brașov
În altă ordine de idei, la antrenamentul din acestă dimineață, care a avut loc la Stadionul Tineretului, Cornel Țălnar a avut la dispoziție 19 jucători. Mijlocașii Claudiu Codoban și Vlad Munteanu, dar și portarul Vlad Ignat au început pregătirile cu FC Brașov și urmează să semneze contractele.
Codoban revine la FC Brașov după șase luni, perioadă în care a jucat la FCM Baia Mare, iar Vlad Munteanu a revenit la echipă după ce în această vară încheiase contractul cu gruparea brașoveană. Portarul Vlad Ignat (20 de ani) a jucat până acum la juniorii Unirii Alba Iulia, apoi a făcut pasul la juniorii lui Real Valladoid, însă o accidentare la cot l-a scos din circuit. În 2013 a revenit în țară la Dinamo de unde a fost împrumutat la Metalurgistul Cugir și ACS Berceni. Sezonul trecut, Ignat a jucat la Șurianu Sebeș, echipă de liga a 4-a.
„Mai aștept încă jucători. Sâmbătă dimineața am programat un meci-școală, apoi de luni vom intra în cantonament până la primul meci oficial al sezonului”, a spus Țălnar.
Negocierile cu Concordia Chiajna pentru împrumutul jucătorilor Florin Iacob și Alexandru Vagner sunt destul de anevoioase. În această seară, Florin Iacob și-a dat acordul să revină la Brașov, iar sâmbătă portarul brașovean se va prezenta la antrenamente.
Cei de la FC Brașov vor încerca să-l readucă la echipă pe Bogdan Căucă, portarul de 20 de ani, care se află în litigiu cu clubul, iar săptămâna viitoare poate fi declarat jucător liber de contract.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)