Baraj pentru Liga 1 într-o singură manșă? Răzvan Burleanu spune care sunt concluziile discuțiilor purtate până acum. Echipele din Liga 2 au ieșit de fiecare dată învinse

Marius ANGHEL 29 May. 2020, 11:41 Liga 2
Baraj pentru Liga 1 într-o singură manșă? Răzvan Burleanu spune care sunt concluziile discuțiilor purtate până acum. Echipele din Liga 2 au ieșit de fiecare dată învinse

Barajul pentru promovare/menținere în Liga 1 din această vară are șanse mari să fie organizat într-o singură manșă, nu în două, cum a fost în precedentele patru ediții, de când a fost înființat. De fiecare dată, câștig de cauză au avut echipele din prima ligă. Răzvan Burleanu, președintele FRF, spune care e stadiul discuțiilor purtate până acum cu cluburile în privința acestui baraj afectat și el de pandemia de COVID-19.

Federația Română de Fotbal a aprobat, prin Comitetul Executiv desfășurat la data de 27 mai, ca actualul sezon de Liga 2, ediția 2019/2020, afectat de măsurile luate de autorități în urma pandemiei de COVID-19, să fie ”înghețat” pentru cluburile clasate pe locurile 7-18 după 24 de etape dintr-un total de 38, iar primele șase echipe, care și-au și depus dosarul de obținere a licenței pentru Liga 1, să dispute un play-off. În urma a cinci etape ale acestui mini-turneu în care se va intra doar cu jumătate din punctele acumulate până acum se vor decide cele două echipe direct promovate în prima ligă, iar a treia clasată va merge la barajul de promovare.

  • Echipele care vor juca în play-off-ul Ligii 2 sunt UTA Arad, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, Campionii FC Argeș, Petrolul Ploiești și Rapid.

Răzvan Burleanu: ”Barajul pare să se îndrepte către direcţia de a fi disputat într-o singură manşă”

Acest baraj de promovare/menținere în Liga 1 ar putea suferi și el modificări, față de cum era organizat până acum. FRF nu a luat o decizie exactă în privința acestuia până în acest moment, însă președintele Răzvan Burleanu spune că sunt șanse ca barajul să aibă loc într-o singură manșă în acest an, nu în două, cum s-a întâmplat în precedentele patru ediții, de când a fost înființat.

Răzvan Burleanu a precizat, la TelekomSport, că a discutat deja cu cluburile din Liga 2 despre această variantă, iar acum trebuie să vadă și opinia echipelor din play-off-ul Ligii 1. Prin organizarea barajului într-o singură manșă, FRF ar câștiga câteva zile, rezervate altfel pentru un meci retur, pentru a putea încheia mai repede actualul an fotbalistic împins, chiar și așa, destul de mult înspre luna august din cauza pandemiei de COVID-19.

”Pare, mai degrabă, să se îndrepte către direcţia de a fi disputat într-o singură manşă. Aici, iarăși, va trebui să ne consultăm și cu cluburile de Liga 1. Noi, ca și federație, ne-am și consultat deja cu cluburile de Liga a 2-a. Cluburile de Liga a 2-a au înțeles, practic, că până la urmă ce ne interesează? Obiectivul este ca finalul acestui sezon competiţional să se apropie cât mai mult posibil de debutul următorului sezon competiţional, astfel încât să avem o pauză cât mai scurtă de timp, de zece – 12 zile”, a spus Răzvan Burleanu, la Telekom Sport.

La barajul pentru promovare/menținere în Liga 1 participă ocupanta locului 3 din Liga 2, acum din play-off ligii secunde, cu ocupanta locului 6 din play-off-ul primei ligi.

În precedentele patru baraje de promovare/menținere în Liga 1, până acum au avut câștig de cauză doar echipele din prima ligă.

Rezultatele înregistrate până acum la baraje de promovare/menținere în Liga 1:

sezon 2015-2016: FC Voluntari – UTA Bătrâna Doamnă 3-0
UTA Bătrâna Doamnă – FC Voluntari 1-0
sezon 2016-2017: ACS Poli Timișoara – UTA Bătrâna Doamnă 2-1
UTA Bătrâna Doamnă – ACS Poli Timișoara 1-3
sezon 2017-2018: FC Voluntari – Chindia Târgoviște 1-0
Chindia Târgoviște – FC Voluntari 1-0 (0-0 după prelungiri, 0-3 la loviturile de departajare)
sezon 2018-2019: Universitatea Cluj – FC Hermannstadt 0-2
FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 0-1

* UTA (de două ori), Chindia și ”U” Cluj au fost reprezentantele Ligii 2.

Clasamentul play-off-ul Ligii 2, cu punctele înjumătățite:

  1. UTA Arad 0 0 0 0 0-0  25 pct.
  2. CS Mioveni 0 0 0 0 0-0 36-22 20*
  3. Turris Oltul Turnu Măgurele 0 0 0 0 0-0 20*
  4. Campionii FC Argeş 0 0 0 0 0-0 19
  5. Petrolul Ploieşti 0 0 0 0 0-0 19
  6. Rapid 0 0 0 0 0-0 19*

* echipele beneficiază de o rotunjire în plus cu 0,5. La final, în caz de egalitate de puncte, echipele care au beneficiat la început de rotunjire vor fi în dezavantaj.
** locurile 1 și 2 din play-off promovează direct, iar locul 3 merge la barajul pentru promovare/menținere în Liga 1 cu ocupanta locului 6 din play-out-ul primei ligi

https://liga2.prosport.ro/seria-1/competitiile-sportive-in-romania-se-pot-relua-incepand-cu-1-iunie-masura-bizara-anuntata-de-presedintele-klaus-iohannis-meciurile-de-fotbal-se-joaca-fara-spectatori-spectacolele-in-aer-liber-au-voi-19133916

https://liga2.prosport.ro/seria-1/echipele-au-liber-din-partea-frf-sa-incalce-protocolul-medical-reactia-lui-razvan-burleanu-dupa-ce-rapid-nu-a-respectat-conditiile-de-pregatire-iar-adversarele-din-play-off-au-facut-plangeri-19133922

https://liga2.prosport.ro/seria-1/comitetul-executiv-al-frf-a-aprobat-toate-deciziile-anuntate-pana-acum-privind-modalitate-de-incheiere-a-campionatelor-liga-2-si-3-au-fost-anuntate-si-primele-reguli-pentru-play-off-ul-ligii-2-19133827

https://liga2.prosport.ro/seria-1/uta-merge-la-tas-impotriva-frf-pentru-a-ataca-decizia-play-off-ului-cu-punctele-injumatatite-clubul-a-angajat-deja-o-firma-de-avocatura-19133882

Marius ANGHEL 29 May. 2020, 11:41 Liga 2
Pe aceeași temă