Banul și Liga 1, subiectele cu care Ilie Stan îi motivează pe fariști. „În două luni pot recupera cât au pierdut în trei ani”

Marius ANGHEL 25 Mar. 2016, 13:05 Liga 2
Banul și Liga 1, subiectele cu care Ilie Stan îi motivează pe fariști.**

Antrenorul Ilie Stan are procentaj maxim pe banca tehnică a FC Farul, „marinarii” câștigând ultimele două meciuri disputate, 5-2 în deplasare cu Oțelul Galați și 4-1 acasă cu ACS Berceni. Al doilea succes le-a asigurat constănțenilor și calificarea matematică în play-off-ul Seriei I a Ligii 2, fază în care vor putea lupta pentru promovare. Senzație nouă, după ce, în ultimii ani, fariștii au scăpat ca prin minune de evoluția în Liga a 3-a, pe care, după rezultatele din teren, o și atinseseră.

„Am venit cu entuziasm la Farul, pe care vreau să îl transmit și jucătorilor mei, astfel încât, în jocurile următoare, să reușim să fim mult mai responsabili. Vrem să ne impunem și la Balotești și să legăm trei victorii, ceea ce ar fi foarte bine pentru moralul echipei. După care vom lua fiecare joc în parte și-l vom pregăti așa cum trebuie. În puținele zile de când sunt la echipă, le-am zis băieților că, în două luni, pot recupera cât au pierdut în trei ani. Promovarea ar însemna enorm pentru ei: bonusuri, meciuri în Liga 1. Cu acest gând trebui să muncim în perioada următoare”, a declarat Ilie Stan.

„Dacă nu joacă ce le spun, pierd formula de bază”

Sâmbătă, FC Farul va evolua în deplasare cu CS Balotești, iar săptămâna viitoare, în ultima etapă din sezonul regulat, va întâlni la Constanța Gloria Buzău. „Ne interesează să câștigăm fiecare joc în parte și să reușim să facem o surpriză. Cei care își doresc să joace au posibilitatea, la Balotești, să demonstreze că pot evolua la Farul în primul «11». Fotbalul e competiție, reușești și prinzi tricoul de titular, rămâi cu el. Le dau posibilitatea tuturor să prindă echipa. Dacă nu joacă ce le spun, pierd formula de bază. În viitor, sper ca efortul și sacrificiul din partea tuturor să fie mult mai mari. Mai avem mult de muncă. Încercăm să scoatem maximum în cele două luni și apoi să vedem ce se întâmplă. Mă agit mult pe margine, pentru că știu ce efort fac băieții la antrenamente. Îi cunosc deja și trebuie să-i țin în priză mereu în timpul jocului, concentrați, să-i responsabilizez, prin observații pozitive. Pentru că ați văzut ce s-a întâmplat. Un moment de neatenție duce la penalty, la o fază care nu anunța nimic”, a mai spus Ilie Stan.

„Vali Munteanu are calități incredibile”

Principalul Farului a apreciat faptul că echipa a înscris de nouă ori în două meciuri consecutive. „E un lucru bun. În plus, pe lângă goluri, am avut și foarte multe ocazii. E un lucru pozitiv că ajungem de multe ori la poartă. Pătulea a marcat trei goluri cu Berceni și a respectat ce i-am spus. Încet-încet, va reveni și Chițu, acum nu e refăcut 100 la sută. Vrem să înscriem cât mai mult. Iar pentru mine e foarte important să nu primim. Acesta e principiul de bază. Vali Munteanu are calități incredibile, dar trebuie să-și dozeze efortul în ambele faze ale jocului, atac – apărare. Dar, ușor-ușor, se va responsabiliza și va fi acel Vali Munteanu pe care-l știu eu”, a precizat Ilie Stan.

Sursa: Ziua de Constanța
Foto: Alexandru RAITA

Marius ANGHEL 25 Mar. 2016, 13:05 Liga 2
Pe aceeași temă