Sâmbătă, de la ora 13:30, Viitorul și Farul dispută derby-ul Constanței. Cele două echipe dobrogene speră la promovarea în Liga I, iar rivalitatea creată în ultima perioadă promite un meci frumos, de totul sau nimic.
Unul dintre cei mai experimentați jucători ai liderului Seriei I, Mihai Onicaș, crede că schimbările făcute în această iarnă la Farul vor afecta omogenitatea jocului adversarului, astfel că Viitorul pornește cu prima șansă în această etapă.
„Este un derby local, între două echipe constănțene și nu trebuie să existe nicio rivalitate. Noi avem obiectivele noastre: să promovăm în Liga I și să dăm jucători tineri și de valoare pentru fotbalul românesc. Noi trebuie să ne menținem în fruntea clasamentului, iar dacă vom reuși o evoluție la nivelul celor prestate în turul campionatului trebuie să învingem. Noi am menținut o omogenitate la nivelul lotului față de tur și cred că avem un avantaj față de Farul din acest punct de vedere.”, a spus, citat de Academia Hagi, Mihia Onicaș.
Și golgheterul echipei ce își dispută meciurile pe teren propriu la Ovidiu est încrezător că Viitorul va câștiga derby-ul de sâmbătă. „Este un meci important, cum sunt și toate celelalte. S-a creat o presiune în jurul acestei partide, dar pe noi nu trebuie să ne intereseze aceste lucruri. Jucăm acasă și trebuie să ne impunem. Jocul se va da doar în teren. Va trebui să practicăm un joc bun, precum cel din partidele de pregătire, iar dacă vom reuși acest lucru sunt convins că vom obține toate cele trei puncte. Ar fi bine să se întâmple acest lucru pentru că ne-am mai distanța puțin în clasament.”, a spus Vlad Rusu.
Întâlnirea FC Viitorul – FC Farul este programată sâmbătă, de la ora 13.30, și va fi transmisă în direct de Digi Sport 1.