„Atuul nostru îl reprezintă terenul propriu și valoarea indiscutabilă a jucătorilor”

04 Apr. 2012, 10:16 Liga 2
„Atuul nostru îl reprezintă terenul propriu și valoarea indiscutabilă a jucătorilor

Antrenorul Otopeniului, Romică Bunică, a acordat, înaintea meciului de astăzi cu Dinamo II, un scurt interviu site-ului oficial al echipei ilfovene. Tehnicianul vorbește despre parcursul din acest retur și despre ce trebuie făcut pentru a nu mai pierde pe final meciuri pe care le-au controlat.

– Două înfrângeri și o singură victorie în trei meciuri. Nu este cam puțin, comparativ cu ce și-a propus CS Otopeni pentru retur?
– Nu este puțin, e foarte puțin. Speranțele noastre erau mult mai mari, având în vedere valoarea lotului nostru. Dar, se pare că pe terenul de joc lucrurile stau cu totul altfel.

– Care este explicația celor două eșecuri de pe litoral?
– Au fost două meciuri pe care, la un moment dat le-am avut în mână dar, totuși le-am pierdut. La Năvodari am condus și am dominat permanent, iar la Constanța am revenit de la 0-2. Cu toate acestea, lipsa de concentrare și greșelile individuale ne-au îngropat.

– Ce-i de făcut pentru a schimba lucrurile?
– Avem un lot de mare valoare, în totală neconcordanță cu locul ocupat în clasament. Jucătorii trebuie să se concentreze și să învețe să gestioneze anumite momente ale jocului. Repet, ambele meciuri pierdute le-am avut în mână, dar n-am știut să ținem de rezultat.

– Partida de azi este una mai accesibilă?
– Privind locul ocupat de noi în clasament, e clar că nu putem vorbi de partide accesibile. Accidentările sunt un impediment, în plus, Dinamo poate fi oricând o formație periculoasă. Atuul nostru îl reprezintă terenul propriu și, repet, valoarea indiscutabilă a jucătorilor.

Sursa: CS Otopeni

Foto: Alexandru Raita

04 Apr. 2012, 10:16 Liga 2
Pe aceeași temă