Campionii FC Argeș își făcea mai planuri pentru promovare în acest sezon și readucere orașului Pitești în Liga 1 după mai bine de zece ani. Clasarea pe locul 4, imediat sub podium, la doar un punct de două dintre echipele din fața sa, CS Mioveni și Turris Oltul Turnu Măgurele, aflate pe locuri care asigură direct promovarea sau participarea la barajul pentru promovare, îi dădea mari speranțe formației antrenate de Ionuț Badea. În schimb, șansa de a mai prinde liderul UTA din urmă era aproape imposibilă, ținând cont că echipa arădeană e la 12 puncte distanță.
Totuși, Argeșul a găsit varianta prin care poate spera chiar la locul 1. La chestionarul trimis de FRF către cluburile din Liga 2, în care fiecare își spune situația din această criză generată de pandemia de COVID-19, posibilitățile pentru viitor și vota modul în care să continue sezonul, trupa piteșteană a găsit de cuviință că cel mai corect mod ca acest sezon să se încheie este de organizare a unui sistem play-off / play-out cu înjumătățirea punctelor acumulate în primele 24 de etape.
Aportunistă, trupa alb-violetă speră, în acest mod, să viseze chiar la depășirea UTA-ei, fiindcă diferența de 12 puncte înregistrată pe teren, prin muncă, de arădeni, s-ar fi înjumătățit printr-un simplu vot. În plus, și distanța față de rivala CS Mioveni și Turris Oltul s-ar fi micșorat la 0,5 puncte.
Clubul piteștean, prin vocea președintelui Comitetului Director Mihai Foamete, a explicat de ce a preferat varianta play-off-ului cu înjumătățirea punctelor.
”Noi am propus sistemul cu play-off și play-out, cu înjumătățirea punctelor din clasament. Nu suntem de acord să ni se ia cele trei puncte pe care le-am câștigat pe teren în meciul cu Sportul Snagov și nu la masa verde (n.r. – rezultatut meciului, obținut pe teren, s-a transformat în victorie la masa verde după excluderea Snagovului din competiție. Argeșul refuză însă să accepte regulamentul și faptul acel meci a fost anulat și transformat în 3-0 la masa verde. Nu doar Argeșul ar pierde trei puncte, ci și alte cinci echipe, printre care și UTA). Din punctul nostru de vedere, considerăm că nu mai este timp pentru disputarea celor 14 etape care au mai rămas de jucat din acest sezon. Vrem să fie un play-off cu opt echipe, într-o singură manșă. Să se joace șapte meciuri după o tragere la sorți. Unele echipe pot disputa patru meciuri acasă, iar altele doar trei. Așteptăm să se stabilească clar cerințele pe care cluburile trebuie să le îndeplinească pentru a-și putea relua antrenamentele. Oricum în săptămâna care urmează vom ști și care va fi sistemul competițional ales de FRF pentru reluarea competiției”, a spus Foamete pentru Curierul zilei.
UTA se teme de această variantă cu înjumătățirea punctelor și, iată, are de ce. O echipă care vrea să profite de această variantă propusă de FRF și să înjumătățească munca arădenilor este Campionii FC Argeș.
Poziția clubului argeșean în cadrul discuțiilor avute cu FRF a fost susținută de Cristian Gentea, președintele Consiliului de Administrație.
În privința protocolului recomandat de autorități pentru reluarea antrenamentelor, Mihai Foamete spune de ce la Campionii FC Argeș este foarte greu de pus în practică, cu toate are ca obiectiv promovarea în Liga 1, unde condițiile de care trebuie să discupună sunt mult mai ridicate ca la Liga 2.
”Am citit cu mare atenție recomandările din acest protocol și putem spune cu certitudine că unele dintre aceste recomandări sunt foarte greu de pus în practică. Un exemplu ar fi băgarea în izolare a sportivilor pentru o perioadă de 14 zile înainte de începerea antrenamentelor. Oricum ei vin după o izolare de două luni și nu văd logica acestei cerințe. Al doilea lucru foarte greu de îndeplinit este găsirea unui medic care să stea permanent cu sportivii pe toată durata cantonamentului de pregătire, plus perioada în care se desfășoară competiția. A treia problemă este că multe cluburi nu au baze proprii de pregătire și sunt nevoite să își țină sportivii la hoteluri în această perioadă destul de lungă. Asta înseamnă costuri suplimentare destul de mari care nu au fost prevăzute în buget. Suntem de acord să facem testele pentru COVID-19 pentru a putea reîncepe antrenamentele. Ar mai fi și altele, dar acestea sunt cele mai importante probleme din acest protocol. A rămas ca zilele următoare președintele FRF, Răzvan Burleanu, să aibă o întâlnire cu Ministerul Sănătății pentru a reanaliza și relaxa recomandările din acel protocol. Vrem să știm clar care sunt obligațiile pe care trebuie să le îndeplinim pentru a putea începe pregătirea și competiția”, a mai spus Foamete.
Joia trecută, în videoconferința dintre FRF și reprezentanții cluburilor din Liga 2, majoritatea echipelor au anunțat că vor ”înghețarea” sezonului, pentru că nu pot respecta protocolul autorităților privind revenirea la antrenamente.
Foto: Gabriela Neacșu / Fotbal Club Argeș Pitești
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluzia-conducatorilor-cluburilor-din-liga-2-dupa-o-noua-sedinta-cu-frf-vrem-sa-jucam-dar-nu-putem-in-conjunctura-actuala-altfel-majoritatea-cluburilor-sunt-pentru-ing-19131812
https://liga2.prosport.ro/special/protocolul-cu-recomandari-al-ministerului-tineretului-si-sportului-si-ministerului-sanatatii-pentru-reluarea-antrenamentelor-sportivilor-de-performanta-dupa-incheierea-starii-de-urgenta-19131530
https://liga2.prosport.ro/seria-1/varianta-din-chestionarul-frf-cu-injumatatirea-punctelor-in-play-off-play-out-pune-pe-jar-liderul-uta-creaza-inechitate-prin-diminuarea-meritului-sportiv-este-total-ilegala-si-poate-atrag-19131769