Venirea antrenorului argentinian Pedro Pablo Pasculli la Șoimii Pâncota nu se va mai produce, anunță Sport Arad. Noul finanțator, Angelo Massone, și partenerii săi nu sunt dispuși să-și deschidă prea mult punga la echipa arădeană, astfel că tratativele cu argentinianul au căzut. În schimb, noii conducători ai clubului din Liga 2 s-a fi orientat deja spre un alt tehnician, care ar urma să vină astăzi la Arad.
În privința achizițiilor, Sport Arad mai notează că transferul fostului stelist Dorinel Popa a căzut tot din rațiuni financiare, în timp ce negocierile cu Issa și Negoescu continuă. În schimb, egipteanul Ibrahim Cheriff și francezul Ibrahim Sarr au semnat acorduri cu Șoimii, dar pentru moment își așteaptă cărțile verzi pentru a putea juca în campionat. În plus, gruparea ce își dispută meciurile pe teren propriu ar fi căzut la o înțelegere și cu un fundaș stânga uruguayan, dar și el își așteaptă cartea verde pentru a fi legitimat la FRF.