Gloria Buzău alternează meciurile cu rivalele la promovare, cu cele în care pornește favorită în primele runde de Liga 2. Reacția categorică a lui Andrei Prepeliță

Andrei PASCU 23 Jul. 2023, 15:38 Liga 2
Gloria Buzău alternează meciurile cu rivalele la promovare, cu cele în care pornește favorită în primele runde de Liga 2. Reacția categorică a lui Andrei Prepeliță

Mai sunt două săptămâni până la startul Ligii 2, iar Gloria Buzău este una dintre favoritele la promovarea în SuperLiga României. Echipa lui Andrei Prepeliță a aflat, recent, și ordinea în care va juca în sezonul regular.

Gloria Buzău are, în primele cinci etape, un program în care alternează jocurile contra formațiilor care vor promovarea, cu echipele care vor ceva mai puțin.

Andrei Prepeliță a prefațat țintarul pe care îl are Gloria Buzău

Gruparea buzoiană va întâlni, în prima rundă, în deplasare, CS Mioveni, iar ulterior, până în runda a 5-a, va da peste CS Tunari (acasă), Chindia Târgovişte (deplasare), Metaloglobus (acasă) și Unirea Dej (deplasare).

Andrei Prepeliță a făcut analiza și a declarat, în urma amicalelor din această vară, de până acum, că Gloria Buzău nu va avea viață ușoară. În plus, s-a numărat printre formațiile care au efectuat numeroase modificări la nivelul lotului.

Trebuie să fim pregătiți, sunt sigur că nu vom avea meciuri ușoare, iar ce s-a întâmplat în amicalul cu Tunari a confirmat. Le-am spus jucătorilor că nimeni nu se va da de-o parte, că suntem jucători de Liga 1, că vrem promovarea.

În Liga 2 e o luptă și trebuie să ne luptăm pentru balon, să avem posesie, îmi doresc asta. Trebuie să controlăm jocurile, chiar dacă pot apărea și accidente”, a afirmat Andrei Prepeliță, la finalul partidei cu CS Tunari, scor 0-0.

Andrei Prepeliță, nu foarte mulțumit după remiza înregistrată de Gloria Buzău cu CS Tunari

Gloria Buzău a câștigat categoric în primele meciurile amicale ale verii, iar același lucru s-a întâmplat și în duelul cu Kids Tâmpa Brașov, scor 9-0. În primul duel al verii a întâlnit Abatorul Slobozia, de care a trecut cu 15-0, iar apoi a făcut 1-1 cu CSM Slatina și a trecut cu 3-1 de CS Dinamo.

După amicalul cu CS Tunari, Gloria Buzău va mai avea un amical, în data de 28 sau 29 iulie, cu CSM Râmnicu Sărat, data exactă urmând a fi stabilită ulterior, în funcție de programul din campionat.

Prepeliță simte că mai are lucruri de pus la punct până la duelul cu CS Mioveni, vrea să îi vadă pe jucători capacitați la nivel maxim la ora de start a confruntării.

(N.r. – Despre partida cu CS Tunari) ”A fost un joc pe care l-am dominat, am avut o posesie, dar fără progresie, așteptam mai mult în prima repriză, în a doua repriză am avut ceva ocazii. N-am reușit să marcăm, în prima repriză, dacă eram atenți la ultima pasă, poate puteam înscrie. Nu am dat șanse adversarului, dar e un 0-0.

Dacă e să luăm ceva pozitiv, e că nu am luat gol. Dar, aș fi vrut să marcăm. Suntem o echipă nouă, trebuie să facem relații de joc, omogenitate, asta am spus de la început, nu e ușor, dar am încredere în băieți.

Am căutat să echilibrez echipele trimise în cele două reprize cu Tunari. A contat și abordarea partidei din campionat, nu am pus în practică faze fixe, nu am vrut să le facem azi pentru că întâlnim CS Tunari din etapa a 2-a”, a mai spus Andrei Prepeliță.

Foto: Gloria Buzău și CS Tunari
Video: Gloria Buzău

https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-victorie-la-limita-in-testul-cu-afc-odorheiu-secuiesc-dan-alexa-suntem-putin-in-urma-dar-macar-sa-luam-licenta-si-sa-putem-juca-in-liga-2-19277850

https://liga2.prosport.ro/seria-1/meci-amical-cu-putine-ocazii-si-multi-nervi-intre-viitorul-pandurii-si-csc-dumbravita-concluziile-lui-calin-cojocaru-si-cosmin-stan-19277846

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-si-corvinul-egale-intr-un-joc-amical-19277841

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-dej-victorie-in-fata-unei-echipe-din-liga-3-care-l-a-anuntat-pe-fostul-international-laszlo-sepsi-ca-membru-fondator-proprietar-19277822

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-succes-la-scor-cu-metaloglobus-19277812

 

 

Andrei PASCU 23 Jul. 2023, 15:38 Liga 2
Pe aceeași temă