Alexandru Negrean a decis cu un super-gol meciul CS Mioveni – ”U” Cluj. Mijlocașul de 19 ani, după prima sa reușită în Liga 2: ”Avem condiții, avem lot, avem tot ce vrem și nu avem nicio scuză dacă nu promovăm”

Marius ANGHEL 26 Oct. 2020, 22:01 Liga 2
Alexandru Negrean a decis cu un super-gol meciul CS Mioveni - ”U” Cluj. Mijlocașul de 19 ani, după prima sa reușită în Liga 2: ”Avem condiții, avem lot, avem tot ce vrem și nu avem nicio scuză dacă nu promovăm”

Universitatea Cluj a obținut victoria cu 1-0 în meciul din deplasare cu CS Mioveni, din etapa a 9-a a Ligii 2, prin golul superb al lui Alexandru Negrean din minutul 59. Cu acest succes, ardelenii au revenit pe podiumul campionatului, pe locul 3, la trei puncte în spatele liderului U Craiova 1948 SA.

Mijlocașul de 19 ani originar din Cluj-Napoca, achiziționat în vară după ce ultima dată a activat la Viitorul Pandurii, a înscris unicul gol al partidei cu o ”bombă” din fața careului direct în vinclul din stânga, după o execuție cu stângul.

Alexandru Negrean, gol decisiv pentru ”U” Cluj la Mioveni

Negrean, care a jucat în toate cele nouă meciuri ale lui ”U” Cluj în acest sezon, de șase ori începând ca titular, a reușit cu CS Mioveni, de asemenea, să înscrie primul său gol în Liga 2.

”Este primul gol după o vreme pe care am așteptat-o cam mult, 23-24 de meciuri (n.r. – 15 meciuri are la Viitorul Pandurii și 9 la ”U” Cluj). Mă bucur, îmi dă încredere și aștept să vină mai multe reușite, să ajut echipa, să ajungem acolo sus”, a spus Alexandru Negrean la finalul partidei de la Mioveni.

”Exersez mereu la antrenamente, rămân după, să dau și cu stângul și cu dreptul și acum am încercat și am reușit”, a mai spus mijlocașul la microfonul DigiSport, întrebat dacă se pregătește special pentru astfel de reușită cum a avut la Mioveni.

Reușita lui Negrean poate fi considerată golul etapei a 9-a a Ligii 2, la concurență cu cel reușit de William Baeten în meciulPetrolul – U Craiova 1948 SA 0-1.

”Suntem ”U” Cluj, avem condiții, avem lot, avem tot ce vrem și nu avem nicio scuză dacă nu promovăm”

”U” Cluj a ajuns la cinci meciuri consecutive în Liga 2 cu rezultate pozitive (trei victorii și două egaluri) de când a fost preluată de antrenorul Costel Enache. Negrean e mulțumit de ce a găsit la Universitatea și spune că echipa nu va mai avea scuze dacă nu va reuși promovarea la finalul acestui sezon.

”Suntem neînvinși cu noul antrenor. Asta ne dă o încredere imensă. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și să reușim să legăm victorii. Asta ne dă încredere și le dă presiune adversarilor. Ne luptăm la promovare. Suntem ”U” Cluj, avem condiții, avem lot, avem tot ce vrem și nu avem nicio scuză dacă nu promovăm”, a declarat Alexandru Negrean, fost junior la ”U” Cluj.

Alexandru Negrean, fiul lui Sandu Negrean: ”Vreau să îi calc pe urme și sper să-l depășesc”

Alexandru Negrean este fiul fostului atacant Sandu Negrean (45 de ani), jucător la Arieșul turda, Baia Mare, Gloria Bistrița și ”U” Cluj. Actualul mijlocaș al Universității Cluj își propune să își depășească tatăl.

”Mă asemăn prin caracter și voință. A fost și el un jucător care a dat totul pe teren și acum vreau să îi calc pe urme sau poate o să fiu și mai sus. Sper să-l depășesc, asta este dorința oricărui copil de fotbalist”, a mai spus Negrean junior la microfonul DigiSport.

După succesul cu CS Mioveni, ”U” Cluj a revenit din nou pe podiumul Ligii 2, pe locul 3, cu 17 puncte, cu trei mai puțin decât liderul U Craiova 1948 SA. În etapa următoare, echipa clujeană joacă luni, de la ora 18:00, în deplasare la Rapid.

Captură foto: DigiSport și FC Universitatea Cluj

https://liga2.prosport.ro/seria-1/niculescu-invins-cu-un-sut-de-lunetist-executia-perfecta-al-lui-negrean-a-facut-diferenta-in-mioveni-u-cluj-19154586

https://liga2.prosport.ro/seria-1/u-cluj-continua-seria-rezultatelor-pozitive-la-mioveni-dar-costel-enache-promite-si-mai-mult-la-aspectul-tehnico-tactic-mai-e-de-lucrat-dar-e-un-pas-inainte-ne-da-incred-19154596

https://liga2.prosport.ro/seria-1/claudiu-niculescu-frustrat-dupa-ce-cs-mioveni-n-a-inscris-acasa-nici-cu-u-cluj-si-a-inregistrat-inca-o-infrangere-noi-am-fost-cu-ocaziile-ei-la-primul-sut-mai-sanatos-pe-19154594

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-mioveni-u-cluj-de-la-ora-1800-echipa-lui-claudiu-niculescu-nu-a-castigat-pe-teren-propriu-in-acest-sezon-iar-ardelenii-n-au-pierdut-de-cand-il-au-antrenor-pe-costel-enache-19154509

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-u-cluj-lovita-si-ea-de-covid-19-costel-enache-n-a-deplasat-la-mioveni-patru-jucatori-importanti-din-lot-dupa-ce-au-iesit-pozitivi-la-noul-coronavirus-19154547

Marius ANGHEL 26 Oct. 2020, 22:01 Liga 2
Pe aceeași temă