Alertă pentru meciul de la Breaza

29 Oct. 2009, 10:29 Liga 2
Alertă** pentru meciul de la Breaza

Antrenorul Vivi Răchită vrea ca jucătorii Petrolului să rămână
conectați la miza meciului pe care echipa ploieșteană îl va disputa
peste trei zile, la Breaza, împotriva formației Tricolorul.

Chiar dacă, în mod normal, Petrolul este gruparea favorită
pentru obținerea victorie, Răchită avertizează că meciul trebuie
tratat cu toată seriozitatea de fotbaliștii săi, în ciuda faptului
că Tricolorul a pierdut ultimele 6 partide disputate în
campionat.

„Meciurile cu echipele din județ sunt cele mai
dificile. Vom avea parte de o astfel de confruntare și sunt convins
că jucătorii de la Breaza vor să arate că nu acesta le este locul
în clasament. Am vorbit cu băieții, le-am spus că mai avem șase
jocuri de disputat până la finalul turului și că trebuie să tragem
tare și să scoatem cât mai multe puncte”
, a declarat
Vivi Răchită.

Pentru a avea liniștea necesară pregătirii meciului de sâmbătă,
jucătorii Petrolului au primit o veste bună: astăzi le-au fost
achitate drepturile financiare cuvenite (salariul plus prima de
victorie pentru meciul cu CSM Râmnicu Sărat).

„Domnul primar Volosevici se ține de cuvânt, iar
jucătorii vor fi cu toate drepturile financiare la
zi”
, a mai precizat Răchită.

Interesant este faptul că, față de startul sezonului, atunci
când nu existau nici bani și nici rezultate, gruparea ploieșteană a
devenit, încet, dar sigur, una dintre cele mai bine organizate
structuri sportive din seria I a Ligii a doua de fotbal, fapt care
a condus și la rezultate positive. În urma acestora, Petrolul se
află acum la doar 4 puncte distanță de poziția secundă a
clasamentului, cea care asigură, la finele campionatului,
promovarea în primul eșalon.

Sursa: prahovasport.ro

29 Oct. 2009, 10:29 Liga 2
Pe aceeași temă