Aerostar Bacău nu poate termina mai sus de penultimul loc, 20, anul în ierarhia Ligii 2. Moldovenii nu au avut cel mai bun an, dar problemele premergătoare startului de sezon, din punct de vedere financiar cel puțin, ar fi putut anunța traiectoria pe care au și avut-o. În ultimul meci din 2020, Aerostar Bacău va întâlni SCM Gloria Buzău, în deplasare, în etapa a 15-a.
Antrenorul Daniel Munteanu a vorbit pe seama partidei și se așteaptă la una foarte dificilă pentru echipa sa. Se teme, în primul rând, de faptul că formația pregătită de Ilie Stan are un joc colectiv foarte bun, dar și din punct de vedere tactic stă bine. A analizat ultimele jocuri ale buzoienilor.
”Eu aș situa Gloria Buzău chiar mai sus. Cunosc bine echipa Buzăului, îi cunosc bine și antrenorul, pe Ilie Stan și, chiar dacă la nivelul individualităților această echipă poate nu se compară, știu eu, cu Craiova, Timișoara, Rapid sau Petrolul, ea face diferența printr-o disciplină tactică și o așezare în teren cu adevărat remarcabile.
Asta nu înseamnă că suntem victime sigure contra Buzăului. Nu, noi mergem să jucăm fotbal și să luăm punct sau puncte”, a spus Daniel Munteanu pentru Deșteptarea.
Antrenorul Aerostarului Bacău a vorbit și despre strategia pe care o va aborda în confruntarea de la Buzău. Dat fiind faptul că, potrivit declarațiilor sale, adversarii pornesc cu prima șansă, va încerca să își organizeze echipa din punct de vedere defensiv în primul rând.
”Înainte de toate, să ne închidem foarte bine, așa cum am făcut-o în deplasările cu Craiova și Petrolul. Am mai spus-o: noi putem marca contra oricărui adversar. Totul este să nu primim”, a completat antrenorul băcăuanilor.
SCM Gloria Buzău are însă mari probleme cu infectările de COVID-19. Nu a putut juca în meciul din 16-imile Cupei României, cu FCSB, din 30 noiembrie, din cauza celor 10 cazuri raportate la nivelul lotului de jucători, dar și cele trei din rândul staffului tehnic. Meciul cu FCSB a fost anulat și echipa din Liga 1 a fost desemnată câștigătoare la ”masa verde”, cu 3-0.
Rămâne de văzut cum vor aborda buzoienii partida cu Aerostar Bacău, dată fiind situația din urmă cu mai puțin de o săptămână. Dacă vor putea să își formeze un lot de 13 jucători, partida poate avea loc. În caz contrar, așa cum s-a întâmplat și în alte situații, va fi reprogramată de Federația Română de Fotbal la o dată ulterioară.
Aerostar Bacău este în coada clasamentului în Liga 2, pe penultimul loc, 20. Are doar 8 puncte în 13 meciuri, dar în ultimele patru partide a înregistrat câteva rezultate surprinzătoare. A învins Petrolul cu 4-1, a făcut două rezultate de egalitate, cu U Craiova 1948 SA, 0-0, și cu ASU Poli, 2-2, și a pierdut cu greu în fața Rapidului, 2-3.
Partida dintre SCM Gloria Buzău și Aerostar Bacău e programată sâmbătă de la ora 11:00.
Foto: Deșteptarea și Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/aerostar-bacau-e-la-numai-un-punct-de-ultimul-loc-dar-daniel-munteanu-e-increzator-in-salvarea-de-la-retrogradare-sanse-sunt-si-nu-putine-argumentele-antrenorului-19160604